Genesis College își consolidează poziția de școală IB Continuum în România cu IB Impact HUB

Descoperă

O săptămână altfel dedicată educației viitorului, de la grădiniță la liceu.

București, 12 noiembrie 2025 – Genesis College, una dintre cele patru școli din România acreditată ca International Baccalaureate® (IB) Continuum School – de la grădiniță până la liceu, a sărbătorit recent IB Impact HUB – săptămâna “Școala Altfel” dedicată educației viitorului – 5 zile cu workshop-uri, proiecte interdisciplinare și sesiuni interactive dedicate dezvoltării competențelor esențiale pentru meseriile viitorului.

Implementat în peste 5.800 de școli la nivel global, programul IB Continuum este un parcurs educațional integrat, care cuprinde trei programe esențiale – PYP (Primary Years Programme), MYP (Middle Years Programme) și DP (Diploma Programme) – oferind elevilor o educație coerentă, dezvoltată pe întregul parcurs de la grădiniță până la liceu. Recunoscut pentru rigurozitate și pentru formarea unor elevi curajoși, gânditori critici, empatici și responsabili, IB dezvoltă abilități esențiale pentru viitor, cum ar fi gândirea critică, colaborarea și adaptabilitatea. Aceste competențe sunt tot mai căutate în domenii-cheie precum inteligența artificială, industria sănătății, creativitatea și leadershipul global, conform raportului World Economic Forum „Future of Jobs 2025”, care evidențiază schimbările rapide și cererea crescândă pentru aceste competențe pe piața muncii globale.

La Genesis College, toate generațiile de elevi învață în programele IB, de la grădiniță până la liceu, având deja absolvenți ai Diploma Programme care urmează cariere de succes în facultăți de top din țară și străinătate. Fiecare elev Genesis College beneficiază anual de peste 100 de ore de colaborare interdisciplinară, susținute de profesori cu expertiză internațională, într-un mediu centrat pe dezvoltarea completă a profilului elevului IB: curiozitate, gândire critică, colaborare, comunicare, empatie și responsabilitate.

IB Impact HUB a reunit peste 200 de ore de workshop-uri desfășurate în toate ciclurile educaționale, cu peste 50 de proiecte interdisciplinare dezvoltate și peste 80 de pitch-uri în domenii variate, de la tehnologie, știință și artă, până la leadership și responsabilitate socială.

Evenimentul a inclus invitați remarcabili, precum Radu Atanasiu, expert în gândire critică și luarea deciziilor în afaceri, Associate Dean @ BiSM și Matthew Farthing, specialist internațional în educația IB, cu experiență în centre educaționale din Dubai, Beijing, UK și Bratislava, care a coordonat workshop-uri dedicate atât elevilor, cât și părinților. Alături de ei, au participat Cristian Lăcraru, expert în integrarea tehnologiei în educație, reprezentanți ai Fundației Leaders, Dan Ivănescu, psiholog clinician și formator în sănătate emoțională, Alexandru Agarici, trainer și coach, actorii Vlad Ionescu și Daniel Nuță, membri fondatori ai Academiei de Film, Teatru și Televiziune “Studiourile Buftea”, profesorul Andrei Vasile, fondatorul Mind Academy etc.

„Educația IB nu înseamnă doar un curriculum, ci o abordare care formează oameni echilibrați – tineri curioși, creativi și responsabili, pregătiți pentru o lume în continuă schimbare.” declară Ioana Necula, fondatoarea Genesis College. „Prin activități autentice și colaborative precum IB Impact HUB, aducem la viață principiile IB, dezvoltând curajul, autonomia și spiritul de colaborare al elevilor noștri.”

Din 2018, Genesis College implementează programele International Baccalaureate (IB) pentru toate nivelurile de învățământ, de la grădiniță până la liceu, prin PYP, MYP și DP, integrându-le cu sistemul românesc.

Cu o tradiție de peste 25 de ani în educație, Genesis continuă să inoveze și să pregătească elevi autonomi, cu perspectivă globală, într-un mediu modern și colaborativ. IB Impact HUB confirmă angajamentul Genesis College de a forma generații pregătite să contribuie pozitiv în comunitate.

Articole recomandate: