Liceu privat acreditat național și internațional
Ca școală IB World, Genesis College îmbină curriculumul național cu programele International Baccalaureate®: Middle Years Programme (MYP), pentru clasele a IX-a și a X-a, și Diploma Programme (DP), pentru clasele a XI-a și a XII-a.
La finalul clasei a X-a, elevii pot opta pentru continuarea studiilor în sistem internațional, prin DP, sau pentru parcursul național, beneficiind de continuitatea și rigoarea formării academice Genesis College.
La Genesis College, curriculumul național și IB sunt integrate armonios, oferind elevilor o bază solidă de cunoștințe și abilități aplicabile în viața de zi cu zi.
Școlile IB World împărtășesc o filosofie comună: un angajament constant pentru o educație de înaltă calitate, care se desfășoară într-un mediu internațional, ce încurajează excelența. Astfel, elevii care urmează programul IB dezvoltă abilități ce transcend succesul academic.
Specializări liceu – curriculum românesc
Elevii pot alege dintre următoarele specializări din programa națională:
Oferta educațională
- Program intensiv de predare a Informaticii, respectiv suplimentarea cu trei ore pe săptămână a numărului de ore prevăzut în trunchiul comun;
- Cluburi destinate liceenilor pentru îmbogățirea cunoștințelor;
- Curs de design;
- Program intensiv de limba engleză pentru pregătirea examenelor Cambridge;
- Program suplimentar de consolidare pentru disciplinele incluse în examenul de bacalaureat și ore de studiu ghidat, pentru celelalte materii;
- Parteneriate cu instituții și specialiști din domeniile IT, inteligență artificială, inginerie;
- Participarea la concursuri naționale și internaționale;
- Consiliere în alegerea carierei.
Beneficii
- O pregătire aprofundată în domeniul informaticii;
- Asimilarea de cunoștințe din domeniul informaticii care pot fi aplicate în diferite domenii, precum și în abordarea unor situații cotidiene sau pentru rezolvarea problemelor practice;
- Valorificarea unor calități precum gândirea ordonată și creativă, simțul estetic și critic;
- Pregătirea pentru obținerea unor joburi atractive în domeniul informaticii și a științelor exacte.
Oferta educațională
- Program bilingv engleză, respectiv suplimentarea cu trei ore față de curriculum și predarea unei materii din aria științelor sociale în limba engleză;
- Curs de design;
- Cluburi destinate liceenilor pentru îmbogățirea cunoștințelor;
- Program suplimentar de consolidare pentru disciplinele incluse în examenul de bacalaureat și ore de studiu ghidat, pentru celelalte materii;
- Parteneriate cu specialiști din domeniile comunicării, studiilor politice, jurnalism, psihologie;
- Participarea la concursuri naționale și internaționale;
- Consiliere în alegerea carierei.
Beneficii
- Dezvoltarea gândirii critice și a abilității de argumentare;
- Înțelegerea istoriei ca factor de predicție a schimbărilor;
- Înțelegerea conexiunilor dintre științele umaniste și științele exacte;
- Dezvoltarea unor competențe avansate de comunicare și înțelegerea diferitelor norme culturale, ceea ce constituie o bază în pregătirea pentru oportunități profesionale internaționale;
- Cunoștințe aprofundate de limba engleză.
Bursele acordate pentru anul școlar 2026–2027
Ne dorim să îi sprijinim pe elevi să își atingă întregul potențial într-un mediu educațional modern, motivant și prietenos, în care performanța este încurajată, iar fiecare elev este valorizat și susținut să evolueze.
✔ bursă lunară în valoare de 800 lei
Înscriere la liceul privat Genesis College
Programează o vizită și descoperă un liceu privat din Sector 1 care pregătește elevii pentru succes academic și profesional.
Curriculum MYP – continuitate până în clasa a X-a
Disciplinele din curriculumul românesc sunt adaptate cerințelor programului International Baccalaureate® (IB) Middle Years Programme, destinat elevilor cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani. Astfel, programul începe la nivel gimnazial și se încheie în timpul liceului, la finalul clasei a X-a.
Elevii Genesis College care au ales educația de calitate și își continuă studiile la Liceul Genesis după absolvirea clasei a VIII-a și promovarea examenului la Evaluarea Națională, își vor definitiva pregătirea cu ultimii doi ani din programul MYP.
MYP oferă o structură avansată din punct de vedere academic a programei şi are ca scop dezvoltarea unor deprinderi pentru viaţă, printr-o viziune care depășește granițele disciplinelor tradiționale și conecteaza învățarea cu lumea reală.
De asemenea, pe parcursul anilor MYP, elevii sunt încurajați să participe la numeroase activități, care le oferă posibilitatea de a experimenta o gamă largă de experiențe extracurriculare, în funcție de înclinațiile și pasiunile lor.
Proiectul Personal MYP – evaluare internațională
Aspectele cheie ale programului MYP sunt menite să încurajeze cercetarea individuală, prin Proiectul Personal, necesar pentru absolvirea programului în clasa a X-a.
Proiectul Personal este un moment esențial al dezvoltării elevilor din întreaga lume înscriși în sistemul IB MYP. Acest proiect trebuie sa fie unul personal, rezultat al pasiunilor și intereselor fiecărui elev. El presupune realizarea unui produs fizic/virtual care va fi prezentat în cadrul unei expoziții.
Liceu Internațional – Diploma Programme
Diploma Programme (DP) este un program destinat elevilor de liceu cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani. Obiectivul principal al acestui program este de a forma tineri care se dezvoltă armonios din punct de vedere intelectual, emoțional, fizic și moral.
Programul DP – IB îi stimulează pe elevi să reflecteze asupra naturii cunoașterii, să poată cerceta independent și să desfășoare proiecte ce implică acțiuni în sprijinul comunității.
Diploma Programme (DP) este primul program oferit de organizația International Baccalaureate® (IB). A fost realizat de profesorii Școlii Internaționale de la Geneva, ce au beneficiat de asistență din partea altor școli internaționale, și a fost implementat pentru prima dată în anul 1968. De atunci, peste 3.400 din școli din întreaga lume au inclus acest program în programul lor educațional.
Curriculumul Diploma Programme este format din trei elemente de bază și șase grupe de subiecte.
Structura Diploma Programme
Cele trei elemente de bază ale DP Programme sunt:
Cele șase grupe de subiecte specifice DP sunt:
Etapele procesului de admitere la Genesis College
Ne poți contacta în orice moment al anului pentru a programa o vizită. Echipa de admitere îți va oferi un tur personalizat al campusului Genesis College, îți va prezenta sălile de clasă, laboratoarele și facilitățile școlii și îți va răspunde la toate întrebările, pentru ca tu și copilul tău să descoperiți dacă Genesis College este alegerea potrivită.
Pentru admiterea în clasa a IX-a, elevii susțin un interviu cu Directorul Liceului și o evaluare a abilităților cognitive, iar admiterea se realizează și pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională. După finalizarea evaluării, familia depune dosarul de înscriere la secretariatul școlii.
Pentru confirmarea locului, părinții completează datele necesare și semnează contractul online. Înscrierea este confirmată după achitarea taxei de înregistrare și a taxei de școlarizare.
După confirmarea plății, elevul este înscris oficial la Genesis College.
Bine ați venit în comunitatea Genesis College!
Valorile educaționale Genesis College
Angajament
Profesorii Genesis College oferă angajament constant pentru o educație de înaltă calitate.
Motivație
Elevii învață într-o atmosferă pozitivă și productivă, unde sunt motivați să își dezvolte creativitatea, gândirea critică și capacitatea de reflecție.
Anvergură
Programele educaționale sunt create pentru ca elevii să dobândească o educație internațională, de anvergură, adaptată unei lumi care se află într-o continuă schimbare.
De ce să alegi liceul privat Genesis College
Genesis College este recunoscut ca unul dintre top licee private din București, apreciat pentru rezultatele academice și orientarea internațională. Acesta îmbină curriculumul românesc cu cel specific International Baccalaureate® – Middle Years Programme (MYP), pentru 11 –16 ani și Diploma Programme (DP), pentru 16 – 19 ani.
Urmând programa Genesis College, elevii dobândesc cunoștințele necesare pentru a-și forma o cultură generală solidă, în timp ce își dezvoltă abilitățile, talentul și pasiunile. Elevii beneficiază de programe educaționale aliniate standardelor internaționale, care le stimulează gândirea critică, creativitatea și îi învață să aplice cunoștințele și abilitățile dobândite în viața de zi cu zi.
Genesis College este primul liceu digitalizat din România, deține acreditare națională și internațională și pune la dispoziția elevilor o ofertă educațională adaptată cerințelor pieței muncii.