Revista Genesis College

Nr. 03 | ianuarie 2021 | Tema lunii: Mihai Eminescu

Liceu
ȘCOALA GINMAZIALĂ
ȘCOALA PRIMARĂ
grădiniță

Copertă realizată de Emanuela Hozoc

Cine este Mihai Eminescu?

Autor: Andrei Bistrean-Siupiur
Profesor de limba engleză

Eminescu, poet național

Mihai Eminescu este poetul nostru național, un statut cu totul aparte acordat prin „vot popular” și prin recunoaștere din partea elitelor țării, reprezentând în mod profund identitatea și valorile culturii naționale. Este o figură eroică, ce persistă în mințile și-n inimile românilor, fiind indisociabil legat de lupta colosală pe care a dus-o pentru a pune bazele statului național.


O operă surprinzătoare

În ciuda stimei inegalabile de care se bucură, nici astăzi nu se cunosc foarte multe despre viața și opera sa.


Dacă priviți fotografia cu Operele complete ale lui Eminescu, veți vedea că acolo se regăsesc 11 volume. Din acele 11 volume, ați putea ghici câte conțin poezii? Unii ar zice că toate. Ei bine, un singur volum din cele 11 conține poezii de fapt.


Aceste cărți conțin aproximativ 20 000 de pagini, scrise de un om care a trăit numai 39 de ani. A început să scrie în jurul vârstei de 18 ani, deci făcând un calcul rapid, ne vom putea da seama că Eminescu a scris în medie 1000 de pagini pe an de-a lungul întregii vieți. Asta ar însemna cinci cărți de 200 de pagini publicate în fiecare an timp de 20 de ani. Din aceste 20 000 de pagini, doar 2000 sunt poezii, adică 10%.


Poate vă întrebați – ce conțin restul paginilor? Din acele 11 volume, 5 conțin publicistică, adică articole de ziar. Aproape jumătate din tot ce a scris Eminescu este publicistică!

Un ziarist ce vestește Unirea

În timpul vieții, Eminescu era cunoscut în primul rând ca ziarist. Era citit de către oameni de rând cât și de către elitele vremii. Articolele sale erau citite cu voce tare în Parlament pentru faptul că rezuma toate chestiunile de actualitate nu doar din România, ci din întreaga lume, oferind o imagine de ansamblu cum numai el putea. Acolo se luau hotărâri pe baza analizelor sale politice, economice și sociale.

Cultura vieții

Pe lângă asta, Eminescu a umblat prin toate colțurile țării, culegând și prelucrând din folclorul popular. Știți ce reprezintă folclorul popular? Creația artistică a unui popor! Transmisă din generație în generație, de mii de ani. Este înțelepciunea strămoșească ce a trecut cu brio proba timpului. În alte cuvinte, este o forță indestructibilă, iar Eminescu s-a adăpat din izvorul folclorului popular încă din perioada liceului.


Când vorbim despre cultură, vorbim de actul de a cultiva, prin care omul seamănă pământul și culege roadele. Este un proces ce ia mult timp, însă roadele pe care le culege îi sunt atât de necesare, întrucât îi oblăduiește viața. Tocmai de aceea există o legătură profundă între țăranul care cultivă pământul și intelectualul care cultivă spiritul. Un om de cultură este un om care iubește pământul, un om care trăiește pentru a dărui. Asta a fost Eminescu. Marea Unire a fost înfăptuită prin spiritul pe care l-a cultivat el în epoca în care a trăit. Un singur om a reușit să îmbunătățească viețile a milioane de oameni fără să inventeze nimic material. El ne-a lăsat o moștenire spirituală, care va să zică, spiritul prin care a trăit și în care a creat Eminescu rămâne cu noi și astăzi, și va stărui în spiritul viitoarelor generații.


Când îi saluta pe colegii săi, Eminescu spunea „Trăiască naţia!”, iar când el era salutat așa, răspundea „Sus cu dânsa!”.


Acesta a fost spiritul lui Eminescu. Fie ca acel spirit să dăinuiască în veac!

„Orice popor, pentru a se putea întări și-a pune baza unei existențe durabile, mai nainte de toate are trebuință neapărată de-o patrie, de un pământ de care să se lege cu sângele și viața sa, la care să țină din toată puterea și dragostea inimii sale.”

– Mihai Eminescu

Expoziția Digitală Mihai Eminescu

Personalitatea lunii

Autor: Max Duță
Clasa: a X-a B

Nu putem începe altfel luna, decât cu gândul la cel mai mare poet român din toate timpurile, născut la mijlocul acesteia. Mihai Eminescu a fost, este și va fi un simbol al poeziei și al culturii atât pe plan național, cât și pe plan mondial.

Născut la Botoșani într-o familie cu unsprezece copii, copilărește la Ipotești și urmează clasele primare la Botoșani și Cernăuți, unde din 1865, locuiește în casa profesorului Aron Pumnul, de a cărui bibliotecă poartă de grijă.


Între 1867-1869, străbate țara cu trupe de teatru, iar la vârsta de 19 ani merge la Viena unde studiază filozofie, limbi romanice, medicină și economie și unde se împrietenește cu Ioan Slavici. Apoi, studiază la Berlin pentru încă doi ani, istorie, mitologie, sanscrită și filozofie. Se întoarce în țară în 1874, când este numit director al Bibliotecii Centrale Universitare, apoi revizor școlar al județelor Vaslui și Iași.

Membru al societății literare Junimea, Mihai Eminescu este coleg cu alți mari scriitori cum ar fi bunul său prieten Ion Creangă sau I.L. Caragiale (cu care a avut o amplă dispută, pe baza infidelității Veronicăi Micle).

În toamna anului 1877, pleacă la București și intră în redacția ziarului: Timpul. Primul său volum de poezii și singurul publicat în timpul vieții apare în anul 1883, cu ajutorul lui Titu Maiorescu care alege textele și scrie prefața.


Marele poet s-a mutat la Domnul în data de 15 iunie a anului 1889, însă memoria sa va rămâne eternă, prin scrierile sale traduse în zeci de limbi, de pe toate continentele și în conștiința națională a poporului român care nu îl va uita niciodată.

Evenimente istorice în luna ianuarie

Ștefan cel Mare învinge la Vaslui
(10 ianuarie 1475)

Cu siguranță, unul dintre cele mai mari succese militare din istoria românilor este bătălia de la Vaslui, reprezintând un apogeu al domniei lui Ștefan cel Mare care conducându-și armata de pe câmpul de luptă, profită de vremea geroasă a lunii ianuarie și de ceața care se așternuse în dimineața acelei zile de 10 ianuarie deasupra frontului, pentru a produce o surpriză de proporții istorice. Reușește să învingă oastea mult mai numeroasă a turcilor conduși de Suleiman Pașa, fără drept de apel, consacrându-și astfel numele de „apărător al creștinătății”.

Această victorie este una dintre puținele victorii românești, în care ambele corpuri ale armatei otomane, avangarda și ariengarda, au fost învinse. Acest lucru este important de reținut, deoarece, din cauza istoriei ce s-a încercat a fi rescrisă de comuniști, este întipărit cumva în mintea poporului că „îi băteam mereu pe turci”, lucru fals, fiindcă doar avangarda (corpul mai mic de armată) era înfrântă, urmând a se stabili mai apoi tot felul de condiții, favorabile turcilor, prin care o pace, adesea de scurtă durată se instituia.

Elisabeta I – regina Angliei (15 ianuarie 1559)

În aceeași zi în care s-a născut poetul nostru național, în anul 1559, la Londra, fiica regelui Henric al VIII-lea, cunoscută în istorie și ca „regina fecioară”, își începe oficial domnia de 25 ani, fiind încoronată în catedrala Westminster Abbey de către episcopul Owen Oglethorpe.

Domnia ei, mai este cunoscută și ca „epoca de aur”, Anglia sporindu-și puterea pe toate planurile. Cultural vorbind, înflorirea este una imensă, Elisabeta fiind contemporană cu dramaturgii ca William Shakespeare și Christopher Marlowe. Din punct de vedere militar, o victorie de un impact uriaș este obținută în fața ”invincibilei” Armade Spaniole, care este scufundată în totalitate, în anul 1588. Este astfel încununată întreaga domnie a poate celei mai cunoscute regine din istoria Marii Britanii.

Moartea lui Ludovic al XVI-lea
(21 ianuarie 1793)

După evenimentele violente ale Revoluției Franceze din anul 1789, care culminează cu dărâmarea Bastiliei, Adunarea Națională, care s-a încercat a fi desființată de către regele Ludovic al XVI-lea, abolește principiile feudale, și se reușește stabilirea unei constituții, în anul 1791. Cu toate acestea, în acest moment, Ludovic, încă se afla pe tronul Franței, numai că puterile îi erau mai restrânse.

Putea monarhul francez să se mulțumească cu asta? În niciun caz. Nici el și nici ceilalți monarhi autoritari care stăpâneau Europa acelor vremuri nu puteau accepta ideile pe care Revoluția Franceză le-a adus pentru prima dată în istorie, simțindu-și puterea amenințată. Astfel că, apelând la relațiile sale cu Austria, regele Ludovic încearcă o revenire la puterile de odinioară, cu sprijinul soldaților austrieci.


Franța declară război Austriei, iar bătălia de la Valmy (20 septembrie 1792) se arată decisivă pentru victoria francezilor, care îl consideră pe bună dreptate, pe regele lor, un trădător de țară. Acesta este suspendat din funcție, judecat și condamnat la moarte. Execuția sa de la 21 ianuarie 1793, prin ghilotinare, nu este numai un eveniment marcant din istoria Franței, ci și un semnal de alarmă pentru toți monarhii europeni. De asemenea, executarea regelui reprezintă și o îmbărbătare pentru popoarele care suportau astfel de regimuri, arătându-le că schimbarea este posibilă, iar marea majoritate a monarhiilor autoritare se transformă în monarhii constituționale.

Unirea principatelor române
(24 ianuarie 1859)

Una dintre bazele solide pe care s-a fondat Marea Unire de la 1918, așa cum am menționat în numărul precedent al revistei GenesisMag, este Unirea principatelor române sau „Mica Unire”. Pe 24 ianuarie 1859, Moldova și Țara Românească au decis să formeze un singur stat, sub conducerea unui singur domnitor, la momentul acela, fiind vorba de Alexandru Ioan Cuza.


Zi liberă și de o importanță imensă pentru ceea ce înseamnă România acum, se cuvine să ne amintim de munca strămoșilor noștri care au condus la această Mică unire, fără de care o victorie în Războiul de Independență ar fi fost greu de obținut, iar o Mare Unire, imposibil de realizat.

Hitler cancelar – începutul dictaturii (30 ianuarie 1933)

Sfârșitul lunii ianuarie ne pune față în față cu un eveniment trist, însă de o importanță covârșitoare în istoria umanității. Președintele Hindenburg îl numește pe Adolf Hitler, cel care avea să devină principalul responsabil pentru al doilea război mondial și pentru holocaust, cancelar.

Acest moment poate fi considerat începutul dictaturii lui Hitler, care știm cu toții unde a dus, deoarece imediat după această învestire, viitorul Führer începe cu ajutorul celor doi miniștrii, Göring și Frick, să strângă puterea în jurul său. Inițial, invocă articolul 48 din Constituția de la Weimar și mimând legalitatea, profită de situația de criză și de împărțirea convenită în urma tratatului de la Versailles, pentru a câștiga populația de partea sa. Își dezvăluie adevărata identitate, doar în momentul în care era deja prea puternic pentru a mai putea fi înlăturat.

Ilustrații audiobook cover Mihai Eminescu

Ilustrații după poezii eminesciene

Recomandări de teatru și film

Autor: Amalia Urăști-Radu
Clasa: a X-a B

Cu ocazia aniversării a162 de ani de la Unirea Principatelor Române, recomand piesa de teatru “Povestea Unirii” (1985).

„Povestea Unirii” este unul dintre cele mai apreciate spectacole dintre toate cele montate până în prezent. Succesul său se datorează actorilor de excepție și o interpretării de neuitat.


Acţiunea piesei se petrece între anii 1857- 1859, în Moldova. Aceasta ilustrează câteva dintre momentele biografice şi istorice care au precedat alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al celor două Principate.


În toate aceste momente, alături de Cuza apar şi alte personaje cunoscute pentru rolul avut în înfăptuirea Unirii din 24 ianuarie 1859 – Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri.


“Povestea Unirii” reprezintă cel mai bun omagiu adus Unirii Principatelor Române.

Pentru iubitorii de filme clasice, “Vrăjitorul din Oz” (1939) este unul dintre cele mai bune și cunoscute filme pentru copii.

Ca să-și salveze cățelușul, Toto, de o vecină rea, Dorothy vrea sa plece de acasă, dar se întoarce tocmai când o tornadă lovește ferma din Kansas, transportând-o în lumea lui Oz. Pe drum, fetița se împrietenește cu trei personaje: Sperietoarea fără creier, Omul de Tinichea fără inimă si Leul fără curaj. Împreună pornesc către orașul unde locuiește Marele Vrăjitor, fiecare cu câte o dorință. Dar nimeni nu știe ce obstacolele aveau să îi aștepte.


“Vrăjitorul din Oz” este un film american fantastic-muzical, bazat pe povestea “Minunatul Vrăjitor din Oz”, scrisă de Lyman Frank Baum, în 1900. Rolul personajului principal, Dorothy Gale, este jucat de actrița Judy Garland.


Filmul este recunoscut pentru uimitoarea sa poveste și inegalabila coloană sonoră, care conține și celebrul cântec “Over the Rainbow”.


Aceasta a fost prima ecranizare, urmând și câteva adaptări, în animație, teatru de revistă și film.


Mereu revăd filmul cu drag, bucurându-mă de acest clasic adorat de toți iubitorii de film.

“Şi aminteşte-ţi, bunul meu prieten, că nu trebuie să judeci inima după cât de mult iubeşti, ci după cât de mult eşti iubit de ceilalţi.”~ Lyman Frank Baum

Manga partea (a doua)

Autor: Emanuela Hozoc
Clasa: a X-a B

Pentru mine desenul este o parte foarte mare din viața mea.

Pot spune că pasiunea asta a început din clasa a III-a sau a IV-a, când făceam animații pe notepad-uri cu stickmani sau cerculețe. La un moment dat, o profesoară a observat și mi-a spus că și verișoara ei e pasionată de artă și animații.



Antonia, așa o chema pe fetița care m-a făcut să iubesc desenul și anime-urile japoneze.


Era cam cu un an mai mică decât mine, însă nu conta această diferență, până când ea a început să-și schimbe atitudinea față de mine și ne-am distanțat. În ciuda situației create, era totuși o colegă la care țineam foarte mult și-mi amintesc cu plăcere că ne ajutam reciproc în numeroase situații.


Cum am spus, nu m-a făcut să urăsc desenul, ci m-a motivat să fac mai bine decât ea și să le arăt tuturor că ceea ce mi-a spus nu m-a oprit, ci m-a motivat mult mai mult.

Jocuri fără vârstă

Piticot

Autor: Mara Mocioi, clasa a V-a B

Piticot este un joc vechi care a însoțit mai multe generații la rând, inclusiv pe cea a părinților mei. Jocul Piticot a fost lansat în anul 1961 și era unul din cele mai populare jocuri din perioada comunistă. Piticot era jucat de copii cu vârsta între 6 și 10 ani.

Personajul principal este Petrică, un băiețel care dorește să meargă în țara lui Piticot, fermecat de poveștile zise de bunicul lui. El pornește la drum. Primejdiile se ivesc la tot pasul, dar Petrică fiind isteț, știe să le ocolească.

Pentru a i se alătura lui Petrică în aventură, jucătorii trebuie să dea cu zarul și să urmeze drumul cu 65 de opriri, respectând indicațiile primite pe parcurs, până la comoara lui Piticot. Cine ajunge primul la comoară, câștigă jocul.

Telefonul fără fir

Autor: Luca Vețeleanu, clasa a V-a B

Mama mea a crescut într-un loc despre care mi-a povestit numai lucruri frumoase. Era un bloc care avea o curte interioară cu grădini de flori, leagăne și spații verzi. În fiecare zi, fie că era vacanță sau nu, copiii se strângeau acolo la joacă. Erau copii de toate vârstele și împreună se jucau, făceau lecții, mâncau, mergeau la școală și își povesteau micile lor secrete.

Mama spune că erau cam douăzeci de copii pentru că veneau și vecinii de la case, nepoții celor care locuiau acolo, iar curtea era aproape mereu plină.


Dintre toate jocurile care se jucau în acea curte, mamei mele îi plăcea cel mai mult Telefonul fără fir. De ce? Pentru că îi unea pe toți copiii din bloc, indiferent dacă erau mici sau mari, băieți sau fete, dacă erau mai sportivi sau mai leneși, toți erau primiți în acest joc. Cu cât erau mai mulți și mai diferiți, cu atât era distracția mai mare.


Iată cum se joacă! Jucătorii se așază într-un șir, umăr lângă umăr, transmițând un


cuvânt ales de primul jucător din ureche în ureche, de la un capăt la celălalt al șirului. Când cuvântul a ajuns la ultimul jucător, acesta trebuie să spună cu voce tare cuvântul pe care l-a auzit de la jucătorul dinaintea lui. Apoi, ultimul jucător se mută în locul primului, astfel încât fiecare să aibă ocazia să propună cuvântul ce trebuie comunicat șirului de jucători.


Telefonul fără fir nu este un joc cu câștigători, ci este un joc distractiv, de amuzament, deoarece se pleacă de la un cuvânt și se ajunge la cu totul alt cuvânt. Aceste greșeli auzite și spuse mai departe îi fac pe toți să râdă.

Lapte gros

Autor: Matei Sabău, clasa a V-a A

Lapte gros este un joc care a fost foarte popular în școli sau în fața blocului până în jurul anului 2000 și se juca de obicei de către băieți. La școală, profesorii nu prea erau încântați când vedeau elevii jucându-se acest joc pe hol sau în curtea școlii, în pauze sau după terminarea orelor pentru că părea un joc periculos. Chiar dacă acest joc pare dur, echipele găseau întotdeauna metodele potrivite pentru a se proteja împotriva unor loviturilor prin metodele de aranjare a “podului”.

Când le-am povestit prietenilor mei despre Lapte gros, li s-a părut foarte interesant și potrivit pentru vârstele noastre.
Lapte gros este un joc pe echipe care poate fi jucat în minim 5 jucători. În cazul în care sunt mai mulți copii care vor să se joace, mereu trebuie ca numărul de jucători să fie impar. Un jucător va fi desemnat arbitru, ceilalți jucători vor fi împărțiți în două echipe. Aceștia sunt folosiți astfel:

Echipa 1 – Primul jucător, aplecat, cu capul în mâinile arbitrului, următorul jucător, aplecat, în spatele primului jucător, cu capul între picioarele lui, și tot așa până când toți jucătorii echipei s-au așezat unul în spatele celuilalt.

Echipa 2 – Trebuie să sară, pe rând, în spatele echipei așezate aplecat. De fiecare dată când un jucător sare, trebuie să strige “Lapte gros!”. Jucătorii care au sărit, trebuie să rămână în poziția în care au aterizat (fără să se dea mai în spate sau mai în față). Când toți jucătorii echipei 2 au sărit în spatele echipei 1, aceștia trebuie să-și mențină poziția și primul care a sărit trebuie să-i arate arbitrului un număr de la 1 la 5. Echipa 1 ghicește numărul arătat arbitrului.


Jocul se termină când:

  • echipa care a stat aplecată ghicește numărul arătat arbitrului;
  • unul dintre jucători uită să strige “Lapte gros!” înainte să sară;
  • mai sunt jucători care trebuie să sară, dar nu mai au loc din cauza poziționării greșite a celor care au sărit înaintea lor;
  • unul dintre jucătorii care a sărit (și se afla pe spatele unui adversar) atinge pământul cu piciorul, mâna sau cade efectiv.

Destinația lunii – Salzburg

Autor: Andrada Bocan și Maria Melehat
Clasa: a V-a A

Destinația recomandată de noi pentru luna ianuarie este Salzburg, în Austria. Salzburg este orașul natal al lui Mozart. Orașul are o populație de 156.872 de oameni.

Salz + Burg se traduce prin sare + castel (fortăreață). Minele de sare din apropiere de Salzburg sunt cele care au dat numele și au contribuit la bunăstarea acestui superb oraș, situat pe râul Salzach. Râu care la rândul său, își trage numele de la cuvântul salz, care în germană înseamnă sare și care era principala cale de transport a acestei resurse, până când s-a construit calea ferată paralelă cu râul.

Top 5 cele mai interesante locuri de vizitat

  • Altstadt Salzburg (Vechiul oraș)
  • Fortăreața Hohensalzburg
  • Mânăstirea St. Peter
  • Biserica St. Peter
  • Catedrala Salzburg
  • Cel mai popular desert din Austria


Specialitățile culinare traduc în gusturi sufletul unei țări atât de deschise către alte culturi. Astfel se explică cum, îmbinând un fruct chinezesc, caisa, cu o plantă din Oceanul Indian, zahărul, gălușca a devenit simbolul culinar al Austriei.

Wolfgang Amadeus Mozart a fost unul dintre cei mai importanți muzicieni din era clasică. El s-a născut pe data de 27 Ianuarie 1756 și a murit pe de 5 decembrie 1791. A locuit în Salzburg pentru o perioadă ma lungă de timp! Aproape 30 de ani!

Casa lui Mozart din Salzburg

Casa lui Mozart te învață lucruri despre cultură și despre Mozart. De acolo puteți lua chiar și suvenire pe care să le păstrați pentru o perioadă îndelungată.Casa din Getreidegasse nr. 9 a fost locul în care a trăit familia Mozart între anii 1747 și 1773.


Casa în care s-a născut Mozart este astăzi cel mai popular muzeu din Salzburg. Muzeul găzduiește niște piese importante cum ar fi vioara folosită de Mozart în copilărie, vioara sa de concert, clavecinul, portrete, scrisori și alte obiecte ce au aparținut familiei. Tablouri celebre sunt de asemenea, expuse aici. Unul dintre acestea este „Mozart pe pian”, un tablou neterminat al cumnatului său, Joseph Lange. O altă camera este dedicată în întregime operelor lui Mozart și reprezintă un omagiu adus muzicii marelui compozitor.

Carlos

Autor: Filip Necula
Clasa: a V-a B

Carlos was just a boy, living with his parents in a huge desert named Dryhara. The year was 3000 AD. His father’s name was Carlito and his mom’s name was Carlita.

His father always taught him about repairing cars because they lived in a desert, and when his car broke down he needed to know how to fix it.

Second, his father, Carlito, taught him how to shoot rabbits because one day they’ll only have rabbits to eat, and the rabbits in the desert can turn evil and kill you.

But, sadly after his parents died, he didn’t have who to stay with and so his uncle Carlitos gave him a call and said that Carlos can come to live with him. The twist was that his uncle lived 50.000.000 km (50 million km) away and so Carlos used his skills of repairing cars from his father and, he was indeed, on the road.

1 Hour in the long drive he was going in the car and saw a huge ship that was full of rust straight up in the sand and he started thinking if there used to be some water around here.

2 Hours in the drive and he already went 50 km, he’s just 49.999.950 km away.

3 Hours in the drive and he was getting hungry. He realised he had his father’s trusty gun.

And so he got out of the car and looked around and saw a rabbit. He knew it was a bad thing to do but he needed it to survive, he shot it, grabbed it and put it in the trunk. He said to himself that he will make up for this rabbit murder, but he realised that he can’t eat it raw, he needed something to cook it on and so, he thought and thought until it started raining and thundering. He knew what he could do.

He took the front bumper of the car and stuck it in a pile of dead cacti and he waited, and waited and he waited some more. And then out of nowhere the thunder struck the pile of cacti and made a campfire. And so Carlos was able to cook his food.

1 Day in the long drive he woke up and you know, he did the usual, drive for like the whole day, until he found a gas station. He fueled up his car and looked through the building to see if there was anything and guess what, there was some spray paint, and so that’s how Carlos’ car turned dark blue.

1 Week in the drive, he was already getting used to stuff, nothing was really special because everything was almost the same (since he was in a desert, you can expect that).

2 Weeks in this drive and he spotted a baby rabbit with no home or food, and so, that’s how Carlos got a rabbit named Carlosito.

3 Weeks in the car, and since he had this baby rabbit with him he gave him some food (cacti fruit and cacti juice).

1 Month in the drive he just stopped at a gas station and he found something of big value, a bed. He slept in that bed that night (for him it was luxury), but he remembered his parents and he started feeling sad.

5 Months in the drive, stuff is getting tough, Carlos’s car overheated and the car caught on fire, Carlos ran behind a rock with his pet Carlosito and the car went BOOM. He later found a bike and rode it for like a bit, found a gas station and got a new car, Carlos was ecstatic.

1 Whole year in this super duper long drive, with his New Year’s Eve while driving and so he finally reached his uncle’s house, so he thought, he went to knock at the door, knocked on the door but there wasn’t anyone. He knocked again even harder, and accidentally broke the door down. He yelled in the house “Anyone here?” No one responded, so he took a look around (Don’t do this in real life!). It paid off because he found a phone, called his uncle and told him that he got captured by the King Rabbit, and that he needed help because soon he was going to get sacrificed to the God of Rabbits.

To be continued…

Galeria ochilor

Recomandări de lectură

O buclă în timp de Madeleine L’Engle

Autor: Alex Mociornița, clasa a V-a A


O buclă în timp este o poveste minunată despre o călătorie în spațiu și timp. Meg împreună cu fratele ei, Charles și un coleg de la școală, Calvin, merg în spațiu pentru a salva planeta și pe tatăl ei.

Povestea începe când copiii întâlnesc trei bătrâne care le crează un teseract ( o cută în spațiu și timp) cu ajutorul căreia cei trei prieteni călătoresc prin a cincea dimensiune, pe diferite planete. Prima planetă pe care ajung este Uriel, unde Doamna Ce le arată copiilor Umbra, un nor gigantic care înghițea toate stelele din jur și amenința întreg universul.


Următoarea planetă pe care sunt transportați copiii este Camazotz, unde era întemnițat tatăl lui Meg, planetă controlată de IC, un creier gigantic cu pulsații ritmice care l-a hipnotizat pe Charles. Copiii îl eliberează pe domnul Murry cu ajutorul ochelarilor doamnei Cine și pleacă sprea planeta Ixchel, dar Charles rămâne prizonier pe Camazotz. Meg se simte rău, dar este tratată de niște creaturi mitice și reușește să plece în căutarea fratelui său.


Crezi că Meg a reușit să își salveze fratele și să-l învingă pe IC? Dacă vrei să afli, îți recomand să citești cartea.


Mie mi-a plăcut cartea deoarece este plină de aventură și palpitantă. În timp ce o citeam, am intrat într-o lume misterioasă, în care nu puteai să prezici ce se va întâmpla și am fost în permanență cu sufletul la gură. Când mă apropiam de finalul cărții, m-am temut că povestea va avea un sfârșit trist, dar nu a fost cum credeam. Aș recomanda această carte tuturor celor care iubesc aventura sau cărora le place să stea în suspans.


Din această carte am învățat că în viață nu contează unde te afli, ci pe cine ai alături. De fiecare dată când Meg era speriată, își lua prietenii de mână și se simțea în siguranță.


Lectură plăcută!

Fetița căreia nu-i plăcea numele său de
Elif Shafak


Autor: Lara Voicu, clasa a V-a B

Sakiz Sardunya, care în limba turcă înseamnă mușcată curgătoare este numele unei fetițe căreia îi plăcea mult să citească. Acestei fetițe nu îi plăcea deloc numele său pentru că toată lumea râdea de el.

Într-o zi, Sakiz Sardunya a găsit în bibliotecă un glob foarte ciudat. Când s-a uitat la el a văzut un al optulea continent.

Sakiz Sardunya a fost nevoită să stea o săptămână la bunicii ei din cauza operației pe care tatăl ei trebuia să o facă și a văzut că pe zi ce trecea globul își pierdea culoarea.

După câteva zile, a observat la geam niște copii. A făcut cunoștință cu ei și a aflat că îi chema Zeliș și Asutay. Aceștia i-au povestit că vin de pe al optulea continent, numit Lepoba și că au venit să strângă idei noi, pentru că fără acestea, țara lor se stingea. Mai ales că din ce în ce mai puțini oameni citesc, iar copiii preferă să se joace pe calculator sau pe telefon. Sakiz Sardunya a descoperit că globul fusese lăsat în bibliotecă deoarece se încărca în preajmă cărților și că acesta îi ajuta pe Zeliș și Asutay să găsească drumul spre țara lor. Apoi, și-a dat seama că globul își pierdea din strălucire pentru că acasă la bunicii ei nu prea erau cărți. Copiii au decis să lase globul la librăria Gokkuşagi, din orașul Şirindiyar ,unde locuiau bunicii ei.

Zeliș și Asutay au strâns destule idei și și-au propus să se întoarcă acasă, dar Sakiz i-a implorat să o lase și pe ea să vină cu ei. Pentru că nu îi mai lăsa în pace, au acceptat. Au plecat la drum și spre surprinderea lui Sakiz Sardunya, Zeliș a fluierat, iar în fața lor au apărut cai zburători.

Drumul către al optulea continent a fost plin de obstacole, ba mai mult, chiar înainte de a intra în Lepoba, a pornit un vânt puternic și toate ideile lor adunate în saci au fost împrăștiate. Zeliș și Asutay au oftat descurajați, dar Sakiz Sardunya a venit cu o idee pentru a salva Lepoba. Dacă vrei să afli ce idee a avut Sakiz Sardunya și dacă a reușit să salveze continentul, îți recomand să citești cartea.

 

Mie mi-a plăcut cartea pentru că am învățat că nu aspectul contează, ci comportamentul și atitudinea, iar pentru a avea un prieten adevărat nu ai nevoie de un nume des întâlnit sau unul rar și frumos, ci ai nevoie de bunătate. Recomand Fetița căreia nu-i plăcea numele său copiilor de 7-13 ani pentru că e interesantă, amuzantă și educativă.

Studii și compoziții plastice

Ilustrații după poezii eminesciene

Primii șoareci care au ajuns pe Lună
Partea I. Jetpack-ul cu propulsie

Autor: Rareș Grigorescu, Clasa I A

“Chiți și Rochford erau doi șoricei. Învățau la școala Șoriceilor, care se afla chiar în spatele unui raft de cărți din biblioteca unei școli de copii. Ei aveau un vis: își doreau să ajungă pe Lună. Într-o zi, după ce au terminat orele, au decis să construiască o rachetă care să îi ducă pe Lună. Chiți începu să deseneze schița unui jetpack cu propulsie. Ca să construiască unul aveau nevoie de multe piese. Următoarele zile le petrecură căutând componentele de care aveau nevoie. La început le-a fost destul de greu, dar în echipă au lucrat mai ușor și în cateva zile au terminat aparatul de zbor. Pentru a vedea cât de bine poate să zboare și cât este de rezistent aparatul de zbor, era nevoie să facă niște teste. Rochford se gândi ca primul test să fie pe un tren.

– Ești sigur că va merge? spuse Chiți.
– Sunt foarte sigur, pe toată brânza! spuse Rochford.

Chiți și Rochford construiră jetpack-ul. Baza lui era făcută din arcuri, un ceas, o jumătate de nucă de cocos, niște bucățele de carton și o funie. Cabina și o mare parte a jetpack-ului erau făcute dintr-un butoi, găsit lângă un tomberon, lângă o fermă, niște micuțe motorașe și scaune făcute din ață. Bordul era făcut din lemn, biluțe de metal și multe alte materiale găsite la gunoi. Chiți și Rochford au învățat să facă lucruri din materiale găsite la gunoi de la profesorul lor de matematică. El le-a spus cândva, că ar ajuta Pământul dacă ar recicla, iar lucrul acesta le-a schimbat viața. După ce au lansat jetpack-ul au reușit să ajungă aproape de o rachetă spațială. Nu erau aproape de Lună, dar se vedeau mai multe stele printr-o cupolă de sticlă. .

Ce frumoase sunt stelele! Aș putea să adorm aici, spuse Chiți relaxat.
La un moment dat, jetpack-ul rămase fără combustibil și căzu cu tot cu șoricei. Se prăbușiră direct în holul școlii și fuse cât pe-aci să fie călcați de pantofii cu toc ai unei doamne profesoare. După ce își reveniră din căzătură, Chiți și Rochford intrară într-o gaură din perete și se întoarseră nevătămați la școala șoriceilor. La intrare, îi aștepta profesorul lor, topit de nervi, mai ceva ca un cașcaval. El îi dojeni pe cei doi pentru pățania lor. Cei doi șoricei se opriră în holul școlii, triști, gândindu-se că poate ideea lor nu fusese cea mai bună.

Nu departe, mâța școlii îi observa cu atenție din ascunzătoarea ei și, printr-o săritură se duse către cei doi șoricei. Chiți și Rochford o luară la goană cât îi ținură piciorușele și fugiră spre ușa școlii șoriceilor, ca să scape de mâța cea rea. Din păcate, aflară că ușa fusese închisă.

– Vai, vai, pe tot cașcavalul, vom sfârși în gura pisicii și nu mă voi mai putea bucura de budinca de cașcaval pe care mi-a promis-o mama! spuse Chiți.

– Nu o să sfârșim, dacă ne băgăm prin țeavă până pe acoperiș. Nu o să sfârșim! spuse Rochford ca un curajos, așa cum era mereu firea lui. Ceii doi ajunseră repede pe acoperiș, numai că sosiră în același timp cu mâța cea răutăcioasă. Acum erau înconjurați și nu mai aveau cum să scape. Rochford se gândi că poate o soluție ar fi fost să alunece de pe acoperiș.

– Haide, Chiți, să alunecăm! spuse Rochford.

Se așezară pe marginea acoperișului și alunecară în viteză…”
Sunteți curioși să aflați ce urmează?

Veți găsi continuarea în următorul număr al revistei școlii.

Mihai Eminescu

Autor: Maya Velici, Clasa a IV-a A

Era chiar dimineața de 15 ianuarie, ziua renumitului scriitor Mihai Eminescu. Era o zi cu o însemnătate uriașă pentru toți elevii și preșcolarii din satul natal al compozitorului, dar ceremonia din sat părea pentru copii lipsită de noimă. Cum adică? Să stai și să te gândești la Mihai Eminescu?! Nu părea de vreun folos. Elevii aveau propriile tradiții, dar nu erau unele normale, ci mai mult spirituale, căci doar un copil putea născoci așa evenimente.

Clopotul bătu ora 12. Soarele era arzător, iar zăpada luminoasă. Fiecare copil, cu mic cu mare, se pregătea de o nouă ediție a ceremoniei din pădure. Se îmbrăcară cu geci călduroase, astfel încât să nu le lipsească nimic. Nu era loc de întreruperi. Pădurea se afla destul de departe de sat, dar se gândiră că era cea mai potrivită, asta dat fiind faptului că acolo păsările ciripeau cel mai tare, animalele erau cele mai drăguțe, iar copacii cei mai înalți.

În timp ce se îndreptau spre mijlocul codrului, copiii erau mai voioși ca niciodată. Mare mândrie era să trăiești în satul natal al lui Mihai Eminescu! Când ajunseseră la locul stabilit, fără nici cea mai mică grabă, printre râsete și jocuri, o pasăre galbenă ca lumina soarelui s-a ivit printre copaci oprindu-se la o fetiță cu o geacă roz bombon, păr roșcat și ghetuțe albe ca neaua. După ce se așeză pe umărul ei, începu să cânte un cântec lin și vesel. Toți copiii începură a dansa pe ritmul muzicii.

Fericirea dispăru îndată ce un sunet străpungător pătrunse în pădure… Odată cu sunetul, fiecare copil se întoarse plin de spaimă spre locul de unde venise acel sunetul. În locul pădurii adânci, au văzut o căsuță mică, parcă de pitici. Casa avea un aer rustic, era de culoarea lemnului, iar geamurile erau brodate cu diferite versuri din cele mai frumoase poezii și cântece pe care vi le puteți imagina… Dinăuntrul casei se auzea un cântec nemaipomenit, ce te făcea să cânți și să dansezi. Puteai savura fiecare notă cu sunetul ei lin. Era minunat!

Curioși, copiii intrară cu sfială în prima încăpere, care de altfel era și singura. În mijlocul camerei se afla un pian. Stând ca un rege și cântând, pe el trona pasărea cea galbenă ca lumina soarelui, care mai devreme zburase de pe umărul fetiței cu păr roșcat. Dacă vă întrebați cine cânta, nu vă faceți griji… nimeni nu știa, dar eu știu cu siguranță, că Mihai Eminescu s-a întors printre noi, doar că nu în trupul lui!

Superstițiile.
Ce sunt ele și de unde provin

Autor: Maia Stanciu, Clasa a IV-a B

Superstițiile sunt niște vorbe în care cred anumiți oameni, vorbe despre care ei cred că ar fi adevărate, dar care nu au nicio bază științifică și nici nu pot fi dovedite.

Cel mai des întâlnite sunt:

  • Pisicile negre aduc ghinion.
  • Piciorul de iepure este norocos.
  • Dacă spargi o oglindă, o să ai șapte ani de ghinion.
  • Dacă găsești un trifoi cu patru foi, o să ai noroc.

Superstițiile sunt false toate, dar unele sunt amuzante și inofensive (de exemplu, dacă găsești o monedă pe jos ai noroc), iar altele pot răni pe cineva sentimental sau fizic, ca în cazul superstiției cu pisicile negre, pe care cineva poate să le gonească, lovească sau mai rău.

De unde provin?

În primul rând, superstițiile nu au toate aceeași origine. Unele vin din Irlanda, Egipt, România, Mexic, etc. Asta înseamnă că fiecare țară are superstițiile ei.

  • Trifoiul cu patru foi aduce noroc. (Irlanda )
  • Joaca cu foarfeca și/sau focul aduce ghinion. (Egipt)
  • Iadeșul de pui aduce noroc. (România)

Să credem sau nu ?

Părerea mea este că nu ar trebui să credeți în superstiții și să nu le experimentați pe cele periculoase pe voi sau pe alții. Ele sunt doar povestiri născocite de oameni cărora chiar li s-a întâmplat ceva asemănător sau chiar lucrul prezis. În orice caz, sunt doar coincidență.

Viața la țară

Autor: Radu Mreană, Clasa a IV-a B

Nu îmi pot închipui cum este să nu ai un loc la țară, la bunici, unde să îți petreci vacanțele, departe de oraș.

Aici timpul și locurile sunt altfel. Oamenii se știu între ei și își dau binețe de fiecare dată când se văd. De când te trezești și până când adormi, peste tot se aud zgomote dintre cele mai diverse, de la zumzetul gâzelor și urletele animalelor, până la bocănitul și huruitul uneltelor cu care oamenii își fac muncile lor zilnice. Poți vedea de aproape cum natura se schimbă de la o zi la alta, cum florile se transformă în fructe și cum încep să se pârguiască. Când te apuci să faci ceva, nici nu știi cum a trecut timpul. Parcă nu am plecat de aici niciodată, dar privind pisoiul ăsta mare și negru mă face să îmi dau seama că timpul a trecut și dintr-un ghemotoc pufos s-a făcut ditamai matahala.

Așa că îmi vine să strig: Vino vacanță mai repede să mai gust încă o dată viața la țara!

Interviu cu Miss Vera,
învățătoarea mea

Autor: Mara Stoicescu, Clasa I A

Care este planta ta preferată?
Planta mea preferată este Mimosa pudica.

Ai vreun animal de companie?
Nu am un animal de companie, dar mi-aș dori o pisică .

Când ți-ai dat seama că vrei să fii profesor?
Mi-am dat seama că vreau să devin profesoară, când am intrat pentru prima oară într-o școala Montessori. Atunci eram asistent de învățător și am descoperit că cea mai frumoasă profesie este cea în care lucrezi cu copiii. Așa am decis că vreau să fiu învățătoare.

Ce îți place la profesia ta?
Îmi place simplitatea cu care copiii privesc viața și lucrurile din jurul lor. Ador faptul că nicio zi alături de copii nu este la fel și iubesc lumina de pe chipul lor atunci când descoperă ceva nou.

Care sunt cele mai mari provocări în online?
Cele mai mari provocări în școala online le întâmpin atunci când îmi doresc să îi ajut pe copii să lucreze în echipe, căci modul acesta de lucru nu ne permite să organizăm grupuri mai mici, la fel de eficient ca într-o sală de clasă. Încă o provocare este dată de faptul că nu ne vedem chipurile uneori, iar lucrul acesta ne îngreunează comunicarea.

Care este programul tău într-o săptămână?
De luni până vineri mă trezesc la 6:00 dimineața și până la ora 16:00 petrec timpul cu elevii mei. Seara, de obicei, pregătesc lecții și provocări pentru următoarea zi. În timpul liber îmi place să cânt la diverse instrumente, să citesc și să mă plimb prin oraș.

Care este cea mai amuzantă situație din școala online?
Cea mai amuzantă situație din școala online a fost când mai multe pisici au invadat ora de matematică. A fost amuzant să observ cum, până la urmă, s-au așezat lângă elevi și le-au stat alături până la sfârșitul orei. Acum sunt obișnuită să le văd și știu că, uneori, îi ajută pe copii să se relaxeze.

Care este culoarea ta preferată?
Culoarea mea preferată este turcoaz.

Ai mai lucrat și în alte locuri?
Da, am mai lucrat în alte locuri și toate au fost în domeniul educației.

Ce ți-ar plăcea să citești în GenesisMag?
Mi-ar plăcea să citesc în GenesisMag povești scrise de copii. Mă fascinează imaginația bogată a copiilor și știu că prin intermediul ei, atunci când spun povești, pot găsi rapid un mod de a capta cititorul.

Atelier dedicat zilei poetului Mihai Eminescu

Mica Unire

Jurnal de călătorie America
Autor: Alexandra Ioana Girlea

Salutare tuturor!

Mă numesc Cristofor Columb. M-am născut în orașul Genova, din Italia, dar de curând m-am mutat în Spania. Sunt pasionat de mări și oceane și îmi place să explorez ținuturi neștiute și să studiez cât mai multe despre Pământ. Mereu mi-am dorit să devin un explorator faimos! Din fericire, acest vis se va împlini cât de curând! Am discutat cu regina Isabella, iar aceasta a hotărât să îmi sprijine noua expediție! Urmează să străbat oceanele pentru a ajunge pe noi țărmuri! Voi pleca chiar mâine în zori, însoțit de un echipaj puternic! Cu toții suntem foarte emoționați!

3 ianuarie 1492

Tocmai am plecat din portul Palos cu trei corăbii, însoțit de un echipaj format din 120 oameni. Eu m-am îmbarcat pe vasul Santa Maria, care este foarte mare și încăpător. Toate cele trei vase sunt pline de provizii și de toate materialele necesare. După calculele mele, această călătorie va dura câteva luni îndelungate, așa că trebuie să fim precauți. Scopul acestei călătorii este de a dezvălui secretele Cipangului, ale Indiilor și descoperirea a noi teritorii. O vom lua la sud de Europa, prin Oceanul Atlantic. Bazându-ne și pe faptul că Pământul este rotund, sincer, cred că vom avea succes. Într-adevăr va fi foarte periculos, dar sunt hotărât să nu renunț!

5 iulie 1492

Călătorim de aproximativ șase luni. Suntem îngrijorați, supărați și nedumeriți. Nu știm dacă să mai continuăm călătoria sau dacă ar fi mai bine să ne întoarcem acasă. Astăzi toată ziua am verificat hărți, ne-am documentat și am revăzut planurile, dar încă nu am luat o decizie. Până acum nu am zărit insule. Doar câteva lemne firave și stânci ascuțite. Provizile nu mai rezistă prea mult timp, iar noi suntem mai obosiți și mai distruși pe zi ce trece. Oare mai are rost să continuăm? Dar dacă ne întoarcem acasă îi vom dezamăgi pe ceilalți, spunându-le că nu am găsit nimic. Nu. I-am mărturisit echipajului că nu am de gând să renunț. Chiar dacă este primejdios și sunt șanse să riscăm în zadar, măcar am muri pentru o cauză nobilă! Așa că mi-am convins echipa să continuăm fără încetare!

24 septembrie 1492

Astăzi a fost o zi… palpitantă. A început liniștită: ne-am trezit, am mâncat, am vorbit… treburi obișnuite. Dar după prânz, când ne jucăm cărți, au început să se strângă nori cenușii și a început să bată un vânt puternic care ne-a aruncat cărțile în toate părțile corăbii, apoi au început tunetele și fulgerele, iar în acest timp valurile deveneau tot mai puternice. Am început să ne agităm cu toții. Am strâns repede lucrurile de afară și ne-am adăpostit la subsolul vasului. Astfel au procedat și ceilalți din celelalte două corăbii. În câteva minute a început și ploaia. Am mai înfruntat alte ploi în această călătorie, dar de această dată era mult mai puternică. Corabia se înclina într-o parte și într-alta mereu. Eram speriați, nu știam ce ne așteaptă. Am început să ne verificăm lucrurile, pentru a ne asigura că nu am uitat nimic afară. Totul era în regulă, dar… nu îmi puteam găsi jurnalul!! Am ieșit repede afară și l-am luat de pe masă. Era încă întreg. Furtuna era așa de puternică încât aproape am căzut peste bord. Am fugit înapoi la subsol, ne-am uscat și ne-am odihnit în tăcere, în timp ce afară ploua cu găleata. Am stat acolo întreaga noapte, până la răsărit, când ploaia s-a oprit. Pe urmă ne-am continuat ziua, înfruntând oceanul nesfârșit.

12 octombrie 1492

Imposibil! Oare visez? Nu ne-a venit a crede atunci când am zărit pământ! Eram extrem de bucuroși! Ne-am apropiat și am explorat acele pământuri. Erau minunate! Mai ales senzația de a păși pe acel țărm era minunată! Am descoperit un loc cu o vegetație bogată și diferite animale. Trebuie să fie Cipangu!

16 octombrie 1492

După alte câteva zile de explorare am întâlnit noi insule! Nu era mare distanță între insulele descoperite mai devreme și acestea, așa că trebuie să fim tot în Cipangu. Era minunat! Parcă dintr-o dată am revenit la viață! Sincer, începusem să am îndoieli, nu mă așteptam să dăm prea curând de insule.

24 octombrie 1492

Incredibil! Alte insule! Totuși acestea sunt la o distanță mai mare de cele întâlnite până acum. Împreună cu ceilalți coechipieri am ajuns la concluzia că suntem în Indii. Dar de această dată, am întâlnit… oameni!! La asta chiar nu ne-am așteptat. Oare ei credeau că sunt singurii pe lume cum și noi credeam? Oricum, ne-au primit cu voie bună și căldură! Locurile erau superbe! Erau plante bogate la fiecare pas! Totuși, Indii nu este un nume potrivit. Cum spunea Amerigo Vespucci? Alinisia, Americolona, Malina sau… America! America este într-adevăr un nume mult mai potrivit.

În câteva zile va trebui să pornim înapoi în Spania. Sunt foarte bucuros că am descoperit un nou ținut! Este o senzație extrem de plăcută să știi că le-ai oferit oamenilor noi oportunități și cunoștiințe. Cred că toți ne vor admira când ne vom întoarce și le vom mărturisi totul! Acest moment sigur va rămâne în istorie pentru mult timp! Am reușit! Am făcut imposibilul! Oficial, am devenit un explorator faimos!

Exploratorul care a realizat prima circumnavigație din istorie

Autor: Anastasia Ioana Dinu

Eu sunt Fernando, iar astăzi eu și echipajul meu suntem pe cale să plecăm pe mare. Toate cele cinci corăbii sunt pregătite și toată lumea este gata de drum.

Am ajuns pe coasta Argentinei, unde am întâlnit un grup de oameni pe care i-am numit ,,patagonezi”. Am decis de asemenea, să le numesc teritoriul ,,Patagonia”. Marea tulburată ne trimite corăbiile către un ocean necunoscut. Oamenii se îmbolnăvesc unul câte unul din cauza lipsei de mâncare, iar din echipajul nostru a rămas un număr de oameni care poate conduce doar două dintre corăbii. Cerul este înnorat din nou.

Tot ce am adus cu noi în explorarea lumii se strică ușor, ușor. Am decis să numesc această mare agitată în care ne-am pierdut ,, Oceanul Pacific”.

Nu mai sunt alimente pe barcă, așa că am început să mâncăm până și piei de șobolani și vită. Expediția aceasta e cumplită, dar sper că se va termina cu bine.

Am continuat să călătoresc în jurul lumii, descoperind și o cale de acces către oceanul pe care l-am explorat din Europa până în Asia. Am ajuns chiar și într-o luptă cu filipinezii pe la finalul expediției. Nu ne-au acceptat, așa că ne-am luptat cu ei dar din păcate, am fost ucis în luptă.

Sper că oamenii îmi vor aprecia munca și descoperirile realizate.

În final, tot acest drum în jurul lumii i-a ajutat pe oamenii din ziua de azi să înțeleagă mai multe despre lumea noastră: țări, oceane și civilizații noi. De asemenea, îi mulțumesc echipajului meu pentru tot sprijinul acordat în această expediție.

Însemnările lui Vasco da Gama
20 mai 1498

Nu îmi vine să cred că în sfârșit am ajuns aici! Eu și cu echipajul meu am decis încă de la bun început să ajungem până în INDIA. Este încă primăvară, dar eu mă simt ca și cum am plecat de acasă acum milioane de ani.

Trebuie totuși să mărturisesc că drumul până aici a fost extrem de lung și de obositor! Fratele meu a fost alături de mine la bine și la greu, dar acum s-a îmbolnăvit. Mă voi asigura că vom ajunge în câteva săptămâni pentru că Paulo, fratele meu, nu mai rezistă prea mult. Este foarte bolnav, dar când ne vom întoarce vom fi bogați și voi aduce la el cei mai buni medici pe care îi pot găsi în Portugalia. Problema și mai mare este cum reușim să-l menținem în viață până ce ajungem acasă? E drum lung și el e foarte slăbit, iar noi nici nu am reușit să ne dăm seama ce are. Îmi fac un plan pentru un popas într-o țară mare cu doctori buni care să-l ajute. Trebuie să rămân optimist!

Trebuie să scriu neapărat despre cea mai periculoasă zi pe mare. Eram pe mare într-o zi friguroasă de martie. Tot ce aveam în jurul corabiei era apă. Nu vedeam de zile întregi nici măcar o insulă mică, de pe care să ne mai luăm provizii, iar echipajul avea moralul la pământ. În acea zi, am crezut că trebuie să ne întoarcem de urgență în Portugalia. Din echipaj au rămas 100 de persoane, adică ceva mai mult de jumătate din oamenii cu care am început călătoria. Este adevărat că aveam mai multe corăbii, dar tot era foarte greu.

Deodată, o furtună uriașă era să ne distrugă corabia! Eram agitați și credeam că până acolo ne-a fost. Valuri uriașe ne scufundau din când în când, dar corăbiile noastre erau atât de puternice, încât se ridicau chiar dacă erau scufundate aproape în întregime. În acele momente, credeam că norocul ne ajuta să ne ridicăm la suprafață și să supraviețuim, dar exact în momentul în care ne gândeam că vom reuși, corabia a mai fost scufundată încă o dată. Fusesem în adâncuri aproape un minut întreg. Majoritatea echipajului își pierduse cunoștința, iar eu trebuia să fac ceva!

Când corabia a ieșit la suprafața apei, m-am dus la cârmă, încercând să ies din acea furtună. În apropiere se zărea o insuliță pe care puteam să rămânem ceva timp. Pe moment, credeam că voi reuși, dar pe măsură ce înaintam îmi dădeam seama că era prea greu să ajungem până acolo pe acea furtună îngrozitoare. Era pur și simplu oribil! Nu era posibil! Totuși, nu puteam să-i dezamăgesc pe toți oamenii curajoși cu care îmi începusem călătoria.

Trebuia să-i salvez urgent pe toți, așa că mi-am trezit trei dintre cei mai buni căpitani și i-am trimis pe restul corăbiilor, apoi am condus corabia principală până la insulă cu multe manevre complexe. A fost extrem de greu, dar trebuia să supraviețuim! Cu tristețe, spun că nu am reușit să-i salvez chiar pe toți, dar majoritatea echipajului a fost în regulă. Reușisem să scăpăm cu viață și asta era cel mai important. Cei care au fost răniți, despre care am vorbit mai devreme, au fost îngrijiți și încă mai sunt, de cei mai buni doctori de pe corăbii.

Sunt foarte mândru de faptul că am reușit să ajungem până aici! Simt că vom ajunge foarte rapid înapoi în Portugalia și că fratele meu va fi bine până la urmă!

Hai să citim o poezie!

Autor: David Busu

Ultimul secol ne-a arătat că devenim din ce în ce mai dependenți de tehnologie. Lucrurile pe care copiii le făceau în aer liber și jucându-se cu alți copii, acum ei le fac acasă online cu ajutorul computerului. Copiii ajung să petreacă mai mult timp singuri decât afară cu ceilalți. Pandemia ce ne-a lovit anul trecut a reușit să ne rupă și mai mult unii de alții.

Poezia încă de la începutul literaturii a acaparat pe toata lumea cu rimele ei.

Perioada de vara petrecută la bunici m-a facut să descopăr volumele de poezii din bibliotecă. Așa am reușit sa descopăr diferiți autori, printre care: Mihai Eminescu, George Coșbuc sau Tudor Arghezi.

O nouă lume mi s-a deschis. Am văzut cum cuvintele pot să aibă sens și pot să rimeze în același timp. Imaginația a început să lucreze. Parcă vedeam în fața ochilor tot ceea ce versurile acelea descriau. Fie că era vorba de o descriere de natură sau fapte de vitejie, că se răzbunau țăranii sau că se dădea o luptă, toate aceste lucruri treceau prin fața ochilor mei.

Pentru că am citit aceste poezii, pot spune că ele m-au ajutat foarte mult să-mi dezvolt vocabularul, imaginația, creativitatea, îndrăzneala, curajul, gândirea și cunoștințele.

Mi-am dat seama că citind o poezie mă ajută mai mult decât dacă văd un film pe YouTube sau Netflix. Ba mai mult, unele personaje din filmele la care ne uităm sunt luate din cărți.

În concluzie, dacă tot suntem obligați să ne petrecem mai mult timp în casă, hai mai bine, să deschidem o carte de poezii în locul computerului, telefonului sau consolei de joc. Vă asigur că supereroii din poezii sunt mai tari și mai cool decât cei de pe internet.

Un îndemn

Autor: Eric Bulzan

După cum știm cu toții, poluarea a scăzut de când a început pandemia de Coronavirus, pentru că nu am mai circulat așa de mult cu mașina. Ar fi păcat, dacă atunci când se va termina această pandemie, am începe din nou să poluăm. Haideți, orice ar fi, să nu mai aruncăm gunoaie pe jos și să mergem mai mult cu bicicleta, trotineta sau chiar pe jos în loc să circulăm peste tot cu mașina. Haideți, să încercăm să mergem mai mult cu mijloacele de transport în comun sau cu vecinii și prietenii. Și, cel mai important, să citim, să scriem poezii sau texte pentru că imaginația nu se dezvoltă atunci când stăm în fața televizorului. Ea se dezvoltă atunci când creăm sau învățăm lucruri noi și interesante.

Amintiri de sărbători

Magia Sărbătorilor
Alexandra Ioana Girlea

Era Ajunul Crăciunului, întreg orașul se pregătea pentru sărbători. Agitația era de nedescris. Magazinele erau pline de decorațiuni, străzile pline de zăpadă, casele frumos împodobite, iar toți oamenii erau extrem de bucuroși! Magia sărbătorilor era în aer!

Într-o casă de la marginea orașului, trăia Ela, o fetiță cuminte și harnică. Ei îi plăceau foarte mult sărbătorile, dar uneori uita să se mai distreze, preocupată cu planuri și cu grija ca totul să fie perfect.

Toată ziua a împodobit casa, bradul, a făcut ordine lună și a pregătit preparate delicioase. Nu și-a lăsat părinții să o ajute, temându-se că nu vor proceda corect. Urma să o viziteze întreaga familie: unchii, mătușile, verișorii și bunicii, așa că totul trebuia să fie perfect!

Iată că veni și seara, iar oaspeții tocmai ce sosiră.

Ela și-a terminat munca la timp! Totul era pregătit.

La început, totul a decurs minunat! Membrii familiei au povestit între ei, au cântat colinde, au dansat și s-au distrat! Dar pentru că una dintre mătuși a venit cu o pisică, iar un bunic a venit cu un câine, cele două animale se plictisiseră, așa că au început să se fugărească în întreaga casă! În timp ce se jucau, animalele au rupt decorațiunile, au dărâmat mâncarea, chiar și bradul a căzut la pământ. Ela era atât de îngrozită încât a început să plângă! I-au stricat munca! Crăciunul era ruinat!

În acel moment întreaga familie s-a oprit din dansat și s-a apropiat de Ela, încercând să o liniștească. I-au explicat că atâta timp cât sunt împreună, podoabele nu contează! Crăciunul nu înseamnă numai cadouri sau decorațiuni, înseamnă să fim uniți și fericiți! Ela s-a liniștit, a înțeles că de fapt, ea a fost cea care a greșit.

Pe urmă le-a venit o idee grozavă! Mamele, mătușile și bunicile au început să gătească, bunicii, unchii și tații reparau podoabele, iar copiii au redecorat bradul. În final totul strălucea din nou, poate că nu era perfect, dar asta nu conta. Cu toții erau bucuroși!

Restul serii s-au distrat împreună, ca o familie adevărată! Urmau să se culce, iar mâine dimineață vor găsi mii de cadouri sub brad. De această dată, Ela nu a pregătit nimic pentru ziua de Crăciun. A învățat că uneori trebuie doar să te lași purtat de viață și să trăiești clipa! Adevărata magie a sărbătorilor se naște de la armonie, surprize și bucurie!

Magia sărbătorilor de iarnă

Matei Alexandru Plaveti clasa a III-a A

Mie mi-au plăcut mereu sărbătorile de iarnă deoarece primești cadouri, petreci timp în familie și dăruiești fericire celor din jur.

Cel mai frumos lucru de Crăciun este atunci când ajuți copiii care au mai puține lucruri să simtă și ei bucuria sărbătorilor și când poți deveni un fel de spiriduș al Moșului, care aduce fericire și jucării, fără a fi nevoie de magie.

Luna decembrie este cea mai frumoasă lună a anului, când încep să se audă colinde peste tot și, dacă avem și un pic de noroc, primim și primii fulgi de nea catifelați. Încă un motiv ca să iubim sărbătorile este pentru că vine mult așteptatul și mult doritul Moș Crăciun. În așteptarea lui, încercăm să fim cât mai cuminți, împodobim cât mai frumos casa și bradul și pregătim din timp scrisoarea pentru Moș.

În Ajun de Crăciun, îmi place să pregătesc cu bunica mea cozonaci și sarmale, iar a doua zi ajut la așezarea mesei, așteptând familia să se adune. În casă se simte parfumul îmbietor al bradului, mirosul mâncării delicioase, lumea este fericită și încântată să fim din nou împreună.

Nu în ultimul rând, după Crăciun vine Anul Nou, care șterge amintirile rele din anul care a trecut, și aduce speranța unui an mai bun, însoțit de mai multe

bucurii și zâmbete. Acestea sunt câteva din motivele pentru care eu iubesc perioada sărbătorilor de iarnă!

Alarma pentru fum

Maria Mantea clasa a III-a A

Este Ajunul Crăciunului. Este frig afară. Elena și Carmen repetă colindul ,,O, brad frumos!’’. Diana nu este de acord. Nu poate să se concentreze pentru a-și face temele dacă celelalte două surori mai mici fac gălăgie, așa că strigă la ele:

– Nu puteți cânta mai încet? Încerc să-mi fac temele aici.

– De ce să ne oprim noi dacă poți să te muți în altă cameră? i-o întoarce Elena.

– Am încercat asta deja. Vă auziți în toată casa!

– Ai încercat să te duci în curte?

– Dacă mă duc în curte îmi îngheață caietul!

– Bine vom cânta mai încet.

Au cântat puțin mai încet vreo zece minute, apoi au început din nou să strige. Diana se săturase. Avea nevoie de liniște pentru a calcula problemele de la matematică, așa că ea a conceput un plan: va seta alarma de fum ca în loc să sune atunci când e fum, să sune atunci când e prea mare gălăgie. Așa, ele nu vor mai putea cânta. Mama făcea cozonaci în bucătărie, când, deodată, i-a sunat telefonul. A ieșit din bucătărie și a început să vorbească. A vorbit atât de mult, încât a uitat cozonacul în cuptor. Alarma fiind setată pentru gălăgie, nu pentru fum, nu suna. Mama și-a dat seama abia atunci când a simțit miros de fum:

– O, nu! Am stat trei ore să-l fac, și acum, degeaba! Diana, Elena, Carmen, are una dintre voi ceva de spus?

– Nu, spuse Carmen.

– Ce, nu! În nici un caz… minți Diana.

– Nup, spuse Elena.

– Bine, atunci am să mai fac unul. Of, încă trei ore în plus de muncit…

Diana se simți tare vinovată, dar nu voia să dea de belele, așa că setă alarma la loc. A venit Crăciunul. Toată familia venise acasă la Diana. Bunica, ca în fiecare an, le întreba pe cele trei surori ce năzbâtii au mai făcut anul ăsta. Când a venit rândul Dianei, a recunoscut întâmplarea, dar bunica, cum a promis, nu i-a spus mamei, însă i-a explicat Dianei că ,,o greșeală recunoscută este pe jumătate iertată’’, și că ar face bine să-i spună mamei, și așa a și făcut. A fost pedepsită o săptămână, dar tot se simțea mai bine.

După această întâmplare, Diana a recunoscut fiecare greșeală făcută și a învățat din ea.

Bucurie de Crăciun

Matei Pîrvan clasa a III-a A

Pentru mine, Crăciunul este magic! Sunt fericit să petrec sărbătorile alături de familia mea și să mă întâlnesc cu prietenii. La jocurile noastre participă și cei doi îndrăgiți căței ai mei.

Pentru a întâmpina Crăciunul, decorăm casa și curtea cu multe luminițe. De asemenea, împodobim un brad mare în timp ce flăcările focului din șemineu strălucesc jucăuș, iar în difuzoare răsună colinde.Întotdeauna sunt bucuros să fiu eu cel care fixează steaua în vârful bradului.

În casă miroase frumos a măr și scorțișoară, iar eu o ajut pe mama la pregătit prăjituri.

Sărbătoarea Crăciunului este minunată, ne strângem în jurul bradului, deschidem cadourile și așteptăm colindători.

Este cea mai frumoasă sărbătoare din an!

Animale sălbatice

Luna ianuarie a venit cu alte provocări pline de culoare și joc. Astfel copii vor descoperi, prin intermediul lucrărilor plastice,  animalele de pe suprafața planetei noastre, pornind de la fermă, până la fascinanta lume sălbatică.

Compoziții originale, în care tehnicile de lucru (acuarela, cera-pastelul, creioanele colorate, colajul și modelajul în plastilină) sunt cele ce ne aduc bucuria culorilor și inocența copilăriei, manifestate prin joc și creativitate.

  1. Philip Milea, grupa mare: Smart Dinosaurs, titlul lucrării: Șopârla, tehnică mixtă / hârtie
  2. Radu Petrescu, grupa mare: Curious Dinosaurs, titlul lucrării: Șopârla, tehnică mixtă / hârtie
  3. Ana Radu, grupa mare: Smart Dinosaurs, titlul lucrării: Șopârla, tehnică mixtă / hârtie
  4. Ilinca Olteanu, grupa mijlocie: Butterflies, titlul lucrării: Vulpea, tehnică mixtă / hârtie
  5. Anastasia Duduman, grupa mijlocie: Amazing Ants, titlul lucrării: Vulpea, tehnică acuarelă / hârtie
  6. Eva Ivan, grupa mare: Smart Dinosaurs, titlul lucrării: Șopârla, tehnică mixtă / hârtie
  7. Dragoș Ivan, grupa mare: Smart Dinosaurs, titlul lucrării: Șopârla, tehnica: colaj / hârtie

Ziua lui Mihai Eminescu

Un loc aparte, la început de an, îl are creația eminesciană, copii creând lucrări ce vor ilustra una dintre cele mai frumoase și sensibile poezii ale literaturii române: Somnoroase păsărele.

Compoziții originale, în care tehnicile de lucru (acuarela, cera-pastelul, creioanele colorate, colajul și modelajul în plastilină) sunt cele ce ne aduc bucuria culorilor și inocența copilăriei, manifestate prin joc și creativitate.

  1. Sofia Mititelu, grupa mare: Curious Dinosaurs, titlul lucrării: Somnoroase păsărele, tehnica: acuarelă / hârtie
  2. Cristina Mititelu, grupa mare: Curious Dinosaurs, titlul lucrării: Somnoroase păsărele, tehnica: acuarelă / hârtie
  3. Radu Petrescu, grupa mare: Curious Dinosaurs, titlul lucrării: Somnoroase păsărele, tehnica: acuarelă / hârtie
  4. Dragoș Ivan, grupa mare: Smart Dinosaurs, titlul lucrării: Somnoroase păsărele, tehnica: acuarelă / hârtie
  5. Eva Ivan, grupa mare: Smart Dinosaurs, titlul lucrării: Somnoroase păsărele, tehnica: tempera / hârtie
  6. Philip Milea, grupa mare: Smart Dinosaurs, titlul lucrării: Somnoroase păsărele, tehnică tempera  /  hârtie

Deșertul din borcan

Știați că deșerturile pot fi de mai multe tipuri? Copiii grupelor mari vă pot spune cu siguranță multe informații, pentru că au descoperit, atât deșerturile nisipoase, cât și pustiurile de gheață.

În cadrul activităților practice, copiii Grupei mari Smart Dinosaurs, au reprodus cele două habitate, deșertul și Polul Nord, folosind tehnica decupajului, hârtie colorată, carioci, materiale din natură, mălai, plastilină, borcane, gheață și apă.

Astfel, ei au construit “Deșertul din borcan” cu ajutorul pietrelor și șerpilor din plastilină, care se ascunde în nisip (mălai) pentru a se camufla, în vederea vânătorii, așa cum fac cei din deșert.

  1. Dragoș Ivan, grupa mare: Smart Dinosaurs, titlul lucrării:Deșertul, obiect decorativ
  2. Dragoș Ivan, grupa mare: Smart Dinosaurs, titlul lucrării: Ghețarii, tehnică mixtă / hârtie
  3. Eva Ivan, grupa mare: Smart Dinosaurs, titlul lucrării: Ghețarii, tehnică mixtă / hârtie
  4. Eva Ivan, grupa mare: Smart Dinosaurs, titlul lucrării: Deșertul, obiect decorativ
  5. Philip Milea și Nadia Campanu, grupa mare: Smart Dinosaurs, titlul lucrării: Deșertul, obiecte decorative (colaj ce conține lucrările celor doi copii)
  6. Mia Dumitrescu, grupa mare: Smart Dinosaurs, titlul lucrării: Scorpionul, tehnică acuarelă / hârtie
  7. Eva Cozma, grupa mare: Smart Dinosaurs, titlul lucrării: Scorpionul, tehnică acuarelă / hârtie
  8. Radu Petrescu, grupa mare: Curious Dinosaurs, titlul lucrării: Scorpionul, tehnică acuarelă / hârtie
  9. Anastasia Bușcă, grupa mare: Curious Dinosaurs, titlul lucrării: Scorpionul, tehnică acuarelă / hârtie
  10. Philip Milea, grupa mare: Smart Dinosaurs, titlul lucrării: Scorpionul, tehnică acuarelă / hârtie

Poveste creată de copiii grupei mari Curious Dinosaurs

Întâmplările celor trei prieteni

A fost odată că niciodată o gradină zoologică. La această grădină zoologică trăiau foarte multe animale, printre care și cei trei prieteni: pinguinul Happy Feet, cămila Mimi și puiul de urs polar Teddy.

Într-o zi, cei trei prieteni se jucau de-a v-ați ascunselea în grădina zoologică și dintr-o dată pinguinul și puiul de urs polar nu o mai găseau pe cămilă. Atunci s-au gândit să ia un binoclu și să o caute. Au căutat-o peste tot, iar ea era ascunsă într-un dulap. Au găsit-o așa pentru că în dulap nu i-au încăput și cele două cocoașe. Avea cocoașele prea mari, iar ușa nu stătea închisă. Animalele au fost fericite pentru că au găsit cămila și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți!

(autori: Radu, Eva Droasca, Sofia si Cristina Mititelu, Alex Lattas)

Scorpionul

Ziua omului de zăpadă

Două dintre sărbătorile marcate în calendarul de evenimente ale Grădiniței Genesis, au fost: Ziua Internațională a Omului de Zăpadă (18 ianuarie) și Ziua Internațională a Pinguinilor (20 ianuarie). Cele două sărbători au constituit un frumos subiect pretext marcat și în cadrul orelor de Arte Vizuale, prin compoziții plastice originale și pline de creativitate, în care copii au utilizat pe lângă culoarea rece specifică anotimpului hibernal: albastrul, și celelalte culori ale paletei de pictură, acestea din urmă marcând bucuria și inocența vârstei specifice.

  1. Dragoș Ivan, grupa mare: Smart Dinosaurs, titlul lucrării: Omul de zăpadă și pinguinul Chilly Willy, tehnica: tempera / hârtie
  2. Eva Ivan, grupa mare: Smart Dinosaurs, titlul lucrării: Omul de zăpadă și pinguinul Chilly Willy, tehnica: tempera / hârtie
  3. Ilinca Moraru, grupa mijlocie: Butterflies, titlul lucrării: Omul de zăpadă și prietenul său, tehnică acuarelă / hârtie
  4. Radu Petrescu, grupa mare: Curious Dinosaurs, titlul lucrării: Omul de zăpadă și pinguinul, tehnica: acuarelă / hârtie