Revista Genesis College

Nr. 01 | noiembrie 2020 | Tema lunii: Toleranța

Copertă realizată de Ruxanda Rusu și Filip Necula

De ce numele GenesisMag este o denumire potrivită pentru revista școlii?

Mag este abrevierea pentru substantivul magazine (en. revistă), o prescurtare binecunoscută și în rândul elevilor care preferă formele de comunicare concentrate. Se știe că elevii au o preferință în a folosi abrevieri pe poziția cuvintelor propriu-zise. Sunt bine știute expresiile: prof(ă) în loc de profesor(-oară), mate în loc de matematică, dirig(ă) în loc de diriginte(ă) și exemplele pot continua.

Cuvântul Mag sună serios și proaspăt. Formează un nume compact și concis. Modul de compunere a denumirii revistei este unul actual, prin felul în care provoacă mintea. Sensurile pe care Mag le exprimă alcătuiesc straturi de percepție, un joc al minții îndrăgit, mai ales de elevi. Pentru că dincolo de magazine, Mag ne duce cu gândul la vestitor, la solul care anunță un moment sau o apariție. Dar inspiră și atributul magic, cu sensul de fermecător, de încântător, sporind ideea unei realizări minunate.

Totodată, Mag este parte din cuvintele latine:

magne = very, greatly = foarte mult;
magnum = great thing; great value;
mag = filosof, astronom; vestitor, sol v. cei 3 magi = preot la persani; (om) învățat;
+ abrev. de la magazine.

Autor: Cristina Sabău | Profesor de arte vizuale

O senzație unică

Autor: Ioana Banyai
Clasa: a X-a B

Toată lumea are un hobby preferat. Unii dintre noi joacă jocuri video, iar alții aleargă la maratoane sau gătesc. Indiferent de hobby-urile pe care le-ai descoperit deja, mereu poți găsi ceva nou de făcut precum dansul.

Dansul este una dintre cele mai vechi practici ale societății, având o lungă istorie peste tot în lume. Conform unui articol publicat de The Ballet, primele forme de dans datează încă din anul 6000 î.Hr în India, în timp ce izvoarele istorice descoperite în piramidele egiptene, datează din 3000 î.Hr. Hieroglifele reprezentau dansatori în jurul unui grup de cântăreți. De la dansurile antice, la cele medievale și la cele moderne, dansurile au fost folosite de oameni cu diferite scopuri: pentru venerarea unei zeități în Antichitate, pentru realizarea unui ritual sau doar pentru divertisment

În prezent, modul de exprimare prin intermediul mișcărilor corporale ia diferite forme în funcție de țara de origine. Fie că vorbim despre Cha-cha, Bachata, Tango, dansuri foarte cunoscute în lumea hispanică, sau despre Bruckins (dans tradițional jamaican) și Kabuki (dans teatral originar din Japonia), dansurile se regăsesc în toate colțurile lumii, ceea ce demonstrează că pasiune oamenilor pentru dans este universală. Dansul depășește orice granițe și bariere fie ele spațiale sau temporale.

Baletul clasic, dansul contemporan, hip-hop-ul old school sau popping-ul sunt doar câteva exemple de dansuri ce păstrează idei și mișcări de bază preluate de la străbunii noștri.

Oamenii folosesc dansul în diferite moduri, fie pentru a impresiona un posibil partener, fie pentru a se distra cu prietenii la o ieșire în oraș sau pur și simplu pentru a face mișcare. În cazul meu, dansul este unul dintre hobby-urile mele preferate pe care îl practic zilnic, acasă. Înainte de pandemie, îl practicam și la un club specializat. Pentru mine, dansul nu este doar un mod de a arde calorii sau de a îmi ocupă timpul, ci un mod de viață, un mod de a cunoaște oameni noi, o cale pentru a a intra într-o stare feerică, un mod de a mă deconecta de la realitate. Dansul este ca o gură de aer proaspăt.

Așa că întrebarea mea pentru tine, dragă cititorule, este: Ce te face să te simți ca într-un vis, chiar și pentru câteva minute? Există așa ceva în viața ta personală? Dacă nu, eu îți recomand dansul – o senzație unică pe care o poate simți fiecare dintre noi oriunde și oricând.

Art and Justice: The Forgotten Case of Brâncuși vs. the USA

Autor: Ruxanda Rusu
Clasa: a X-a B

In 1926, Bird in Space crossed the Atlantic Ocean from Paris to New York City for an exhibition at the Brummer Gallery, curated by one of Brancusi’s most trusted friends – Marcel Duchamp. But what was different this time? This is the amazing case of Bird in Space and how it set precedent, changing forever the definition of art in courtrooms.

Who was Constantin Brâncuși?

Constantin Brâncuși was a sculptor born in 1876, in Hobizta, a small Romanian village. He attended the Academy of Fine Arts in Bucharest and then left for Paris in 1904. After two months under Rodin’s apprenticeship, Brâncuși decided to pave his own road towards an abstract approach to sculpture, one that focused on the essence of things, rather than physical qualities. He said:

“I felt that I was not giving anything by following the conventional mode of sculpture.”

***


What’s with all the birds?

One of Brâncuși’s lifelong passions was the motif of the bird, which he addressed for over forty years in more than thirty examples, in sculptures such as his Maiastra, Golden Bird and Bird in Space sequels.

Maybe the most recognizable one, L’Oiseau dans l’espace (Bird in Space, 1923-1940), is an acute example of detail reduction and depiction of flight in connection to the materialistic world. He played with diverse materials in this series of sixteen models, all smoothened out by the artist himself. Brâncuși reduced the beak and the head of the animal to a slanting oval and elongated the body to such an extent that no feather or wings can be noticed. The graceful footing raises the bird into the ether, with an upward accelerating motion.

Brâncuși vs. the USA

A version of Bird in Space was sent for an exhibition in New York but when it reached the border, the Customs officials imposed a 40% tariff on its value, even though, according to the Tariff Act of 1922, all works of art were permitted to enter the country free of tax. Apparently, Brâncuși’s artwork did not fit in the definition of sculpture at that time, being categorized under “Kitchen utensils and Hospital Supplies” as a “manufacture of metal”.

Edward Steichen, the owner of the sculpture, along with other supporters of Brâncuși, enraged by this negligence, complained in the defense of Bird in Space.

The US government adopted a strategy concentrated around proving if the sculpture depicted a real bird or not, hence putting a lot of pressure on witnesses to answer the question. According to the legislation, sculpture is “ that branch of the free fine arts which chisels or carves out” for “ subsequent reproduction by carving or casting, imitation of natural objects, chiefly the human form, and represents such objects in their true proportions of length, breadth, and thickness ”(Treasury Decisions Under Customs and Other Laws: Volume 63, United States, Department of the TreasuryDecember 31, 1932, U.S. Government Printing Office)

The defense maintained a strong position regarding the irrelevance of the title of the sculpture in this context, as the new school of art, which focused on abstraction, was rising at the time. It also specified that the piece was an original made by a professional artist. When called to the stand, critic Frank Crowninshield articulated:

“It has the suggestion of flight, it suggests grace, aspiration, vigor, coupled with speed in the spirit of strength, potency, beauty, just as a bird does. But just the name, the title, of this work, why, really, it does not mean much.”

This was a meaningful argument since it managed to convince the court that their definition of art was outdated. Abstraction is about ideas, not depiction, as it speaks to each of us differently since we feel and see based on our past experiences.

The verdict of Judge J. Waite stated that “ Whether or not we are in sympathy with these newer ideas and the schools which represent them, we think the facts of their existence and their influence upon the art world as recognized by the courts must be considered.”. Nevertheless, they should be acknowledged. Bird in Space was allowed at the end free entry to the country under paragraph 1704, as it was decided that it had “purely ornamental purposes” and “is the original production of a professional sculptor”.

INTERVIU*
cu NEVENA DOBREVA (străbunica mea)

Autor: Constantin Petrov
Clasa: a X-a B

*acest interviu este rezultatul mai multor discuții cu străbunica mea, și reprezintă o mică parte din discuțiile avute cu ea pe tema vieții ei, iar pentru finalizarea lui am fost îndrumat de tatăl meu

Eu: Bună ziua!
Bunica: Bună ziua!

Eu: Aș dori astăzi să vorbim despre tinerețea ta și mai ales despre perioada în care soțul tău (străbunicul meu) a fost forțat să fugă peste graniță. Însă în primul rând, aș vrea să ne spui pe scurt câteva cuvinte despre tine.
Bunica: Numele meu este Nevena Dobreva, iar nepoții mei îmi spun Baba Vena. Am 87 de ani, fiind născută pe 9 octombrie 1932. Sunt născută în satul Sfântul Petru (în prezent, se numește Drujba) într-o familie de agricultori. Părinții mei erau români etnici, precum, bineînțeles eram și eu (râde). Am urmat școala până în clasa a 12-a (pe vremea mea era liceu de fete), după care am muncit în diverse profesii, în momentul de față fiind pensionară, bunică de doi nepoți și străbunică de doi strănepoți.

Eu: Mulțumesc pentru scurta povestire despre tine! Acum să ne întoarcem la povestea din tinerețea ta. Povestește-ne despre căsătoria ta și ce a însemnat asta.
Bunica: M-am căsătorit cu străbunicul tău, Mitko, la vârsta de 16 ani și l-am născut pe bunicul tău la vârsta de 17 ani. În anul 1949, în Bulgaria, la putere era Frontul Popular – format doar din comuniști. Socrul meu (stră-străbunicul tău, Petar) a fost până în 1946 șeful poliției comunei. Totodată, familia soțului meu era bogată. Iată de ce, după venirea la putere a Partidul Comunist, ei au fost văzuți ca reprezentanți ai vechiului regim țarist. Socrul meu și soțul meu au fost judecați (fără a ști și fără a se putea apăra) de un așa-zis tribunal popular, fiind condamnați la moarte.

Eu: Dar cum așa?! Străbunicul este încă în viață! Cum de a scăpat?
Bunica: Pe vremea când socrul meu era șeful poliției, în 1944, în județ acționa un grup de partizani comuniști. Acest grup era format din tineri idealiști. Totuși, acțiunile lor nu erau văzute deloc bine de forțele puterii.

Eu: Adică erau un fel de teroriști?
Bunica: Păi, cam așa s-ar zice azi, însă erau niște copii de 18-20 de ani. Doi din ei erau din satul socrilor mei, iar în momentul în care a fost organizată o acțiune a poliției pentru prinderea acestui grup, socrul meu, fiind polițist, i-a avertizat pe cei doi tineri să se ascundă, iar ei au scăpat cu viață.

Eu: Și l-au ajutat ulterior?
Bunica: Doar unul din ei. Atunci când au fost condamnați la moarte, el a reușit să-i trimită veste socrului meu, iar în aceeași noapte, cei doi, socrul meu și soțul meu au fugit peste graniță în Yugoslavia.

Eu: Adică în Serbia?
Bunica: Da. Pe vremea aceea Serbia împreună cu alte țări formau o federație.

Eu: Și au fugit doar ei doi?
Bunica: Nu. Au mai fost și alți 26 de bărbați căutați de poliția comunistă. La graniță, 14 din ei au murit luptând cu forțele de grăniceri. Din fericire, soțul meu și socrul meu au scăpat ca printr-o minune. A fost ultima dată când mi-am văzut soțul pentru următorii 53 de ani.

Eu: A fost o perioadă grea din viața ta. Cum ai reușit să reziști?
Bunica: Prin faptul că știam că trăiește și prin fiul meu – bunicul tău.

Eu: Ce a urmat?
Bunica: La mică distanță de timp, la aproximativ 10 zile după ce soțul meu și socrul meu fugiseră, într-o noapte din martie, 1951, am fost trezite – eu și soacra mea – de militari care băteau la ușă. Când am deschis, au pus pe noi armele și ne-au ordonat să urcăm imediat într-un camion. Ne-au lăsat doar să ne îmbrăcăm. Singurul lucru pe care am reușit să-l iau a fost o pătură cu care l-am învelit pe bunicul tău – atunci avea doar 2 ani.

Eu: Unde v-au dus?
Bunica: Nu știam unde ne duc. Ne-au dus cu camioanele – eram familiile celor fugiți – până în oraș, unde ne-au urcat într-un tren de marfă. Erau mii de oameni care erau urcați în tren sub amenințarea armelor. Era groaznic.

Eu: Și unde vă duceau?
Bunica: Nimeni nu știa, iar acest lucru ne apăsă pe toți. Nu știam ce va fi cu noi. Trenul a pornit, iar noi plecasem într-o beznă totală fără a ști care este viitorul nostru.

Eu: Și când ați aflat unde mergeți?
Bunica: Abia când am ajuns. Am călătorit peste 16 ore. Ne-au dat jos din tren la gara Topchii – nici nu știam unde se află, iar de acolo ne-au au transportat cu camioanele până într-un sat de turci. Ne-au dat jos în centrul satului și au zis să așteptăm.

Eu: Câți erați?
Bunica: Eram câteva zeci de oameni. A venit primarul și ne-a strigat după o listă trimițându-ne în casele unor oameni de acolo. Tot satul era cu oameni săraci – toată lumea pe vremea aceea era săracă – erau vremurile de după război.

Eu: Și v-au cazat acolo?
Bunica: Ne-au spus că suntem strămutați drept pedeapsă pentru ce au făcut soțul și socrul meu. Săracii oameni la care ne-au cazat, aveau doar două camere și șase copii, așa că ne-am cazat în grajd, la vaci. Timp de 6 luni bunicul tău a dormit lângă o văcuță, după care am reușit sa facem un zid și să avem o așa-zisă cameră a noastră.

Eu: Și baie, cum vă spălați?
Bunica (râzând): Nici nu vrei să știi. Am fost ca niște oameni din grote. Nu aveam bani, părinții mei nu știau unde am fost duși – de fapt credeau că am fost omorâți. Era foarte greu!

Eu: Și totuși, ați supraviețuit!
Bunica: Așa este. Atunci când ai un țel poți face lucruri incredibile – iar țelul meu era să-l văd pe bunicul tău om matur cu familie – și iată că am reușit! (râde)

Eu: Știu că, atunci când ați ajuns în satul acela, ai avut un vis…
Bunica: Da. A treia sau a patra seară de când eram acolo, am visat că eram pe un câmp de flori cât vedeai cu ochii. Și dintr-odată a apărut un moș cu barbă albă lângă mine. M-a salutat în română și eu i-am răspuns. M-a întrebat ce fac aici. I-am spus că, culeg flori și am de gând să plec. El a dat din cap și a spus că o să stăm aici 1098 de zile.

Eu: Adică 3 ani?
Bunica: Da. Când m-am trezit, le-am povestit celorlalți visul meu și toată lumea a zis că cobesc. La doi ani de la strămutarea noastră, am primit ordin să plecăm înapoi, însă nu aveam voie să ne întoarcem în sat, ci eram obligați să ne luăm în chirie locuințe în orașul Vidin, iar zilnic ne duceam la Miliție (așa se numea Poliția atunci) pentru a semna prezența.

Eu: Deci, totuși, visul tău nu s-a adeverit!
Bunica: Ba da! La o lună după ce ne întorsesem la Vidin, am primit ordin să ne întoarcem în satul unde fusesem strămutați. Și am stat acolo fix până în a 1098-a zi. În ziua aceea, fără nici un ordin sau decizie oficială, toți am plecat și ne-am întors în satele noastre. A fost exact cum a zis moșul acela!

Eu: Foarte interesant! Eu aș dori să ne oprim aici, pentru a rămâne de povestit și în alte interviuri.
Bunica: Este mult de povestit! Cel puțin o carte.

Eu: Îți mulțumesc!
Bunica: Cu mare plăcere vă învăț pățaniile mele!

Recenzie Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde

Autor: Amalia Urăști
Clasa: a X-a A

La clubul de lectură Novel Bunch, cartea lunii octombrie a fost Portretul lui Dorian Gray, scrisă de scriitorul irlandez Oscar Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 30 noiembrie 1900, Paris, Franța) care a excelat în studiul clasicilor, la limba greacă și la desen și a câștigat numeroase premii și burse de studiu.

Portretul lui Dorian Gray este singurul roman terminat al lui Oscar Wilde și una din cele mai cunoscute opere ale sale și din literatura clasică.

Cucerit de farmecul propriului portret, pictat de prietenul său Basil Hallward, Dorian Gray își vinde sufletul în schimbul frumuseţii şi tinereţii veşnice. Sub influenţa Lordului Henry Wotton, el ajunge să ducă o viaţă dublă, dedicându-se unei existențe putrede, plină de păcate și înșelăciune, dar păstrând aparenţele unei vieţi respectabile. În timp ce se afundă din ce în ce mai mult, într-o viață mânată de senzații cât mai pure și autentice, Dorian Gray rămâne neatins de semnele degradării fizice şi morale care în schimb, se ivesc pe chipul portretului său. Nici o faptă rea nu rămâne nepedepsită, așa cum ne arată Oscar Wilde pe parcursul cărții.

Dorian Gray este profund pasionat de frumusețea lumii ce îl înconjoară. Romanul explorează tema frumosului ca valoare absolută și caracterul imoral al protagonistului ce caută să-și păstreze tinerețea. Într-o eră a rețelelor de socializare care se axează asupra înfățișării și mai puțin asupra personalității, este ușor să te regăsești în Dorian Gray.

Morala cărții depășește limitele temporale, rămânând proaspătă și de actualitate chiar și după un secol de la publicarea sa. Cititorul este lăsat de către autor să aleagă de unul singur valorile morale cu care este de acord sau nu, prin prisma personajelor variate cu idei diferite despre etică și viață.

S-au creat nenumărate filme pe baza cărții, primul fiind un film mut realizat în 1910. Ultimul film este realizat în 2009 și poartă numele de Dorian Gray, avându-i în distribuție pe actorii britanici Ben Barnes, Colin Firth și Rebecca Hall.

Recomand cartea pentru modul unic de exprimare al autorului. Personajele și firul narativ m-au lăsat plăcut surprinsă și mi-au captat interesului pe tot parcursul cărții. Vă invit să descoperiți mai multe despre Dorian Gray și peripețiile sale furtunoase. Mai jos, vă las cu câteva citate din carte care m-au impresionat:

“Romanul meu e otrăvitor, dacă vreţi, dar nu puteţi nega că este perfect, iar perfecţiunea este ceea ce căutăm noi, artiştii.”

“A influența pe cineva înseamnă a-i dărui propriul tău suflet. Cel influențat nu mai gândește în felul lui firesc și nu mai e mistuit de patimile sale firești. Virtuțile sale încetează a mai fi propriile lui virtuți. Păcatele, dacă există pe lume așa ceva, devin lucruri de împrumut. Un asemenea om ajunge să fie ecoul muzicii altuia, interpret al unui rol care nu a fost scris pentru el. Scopul vieții este autodezvoltarea. Deplina înflorire a personalității – iată sensul existenței sub soare a fiecăruia dintre noi. În zilele noastre, însă, oamenilor le e teamă de ei înșiși. Au dat uitării tocmai îndatorirea supremă, datoria fiecăruia față de sine însuși.”

Change the channel

Autor: Sandra Popescu
Clasa: a X-a B

The entertainment industry has introduced in our lives and homes the dose of violence we weren’t even aware it exists. With video games and violent TV programmes, the TV became a source of spirit’s destruction,, shaping the children into an aggressive mould, rather than nurturing their yet pure and sensitive personality. Such effects can cause rather much damage to the rising society, encouraging the criminality that comes with the deranged moral compass.

According to multiple articles on child psychology and parenting guides, children are born with a copying behaviour mechanism, rather than learning it in their first years of life. Given this characteristic, in today’s world, where children are often exposed to the TV from fragile ages, they grow up imitating what they see on the screens. Contrary to many beliefs, children pay great attention to what they see and process every bit of it, that is why, with an average of 4 to 5 hours of television per day, their value system and their behaviour are shaping towards the characters portrayed by the media. This leads to effects such as being “immune” or numb to the horror of violence, beginning to accept violence as a way of solving problems, imitating the violence they observe and identify with the characters, either victims or victimizers. It is a problem that raised the concern of experts, such as Emanuel Tanay, MD, a retired Clinical Professor of Psychiatry and a forensic psychiatrist for more than 50 years who stated in an interview that:

“Violence in the media has been increasing and reaching proportions that are dangerous; you turn on the television, and violence is there. You go to a movie, and violence is there. Reality is distorted. If you live in a fictional world, then the fictional world becomes your reality.

Heroes are the role models of children across the world, but we often forget they are implicated in rather violent plots. The superheroes we now know, are also the modern representation of the heroes from Greek mythology.

Demi-gods or superheroes, they all have incredible abilities far from mundane, so what is left for the upcoming generation to emulate? Regardless of how much they would want, children won’t be able to reproduce the heroic and supernatural acts, so they look for the human part in their role models; but mundane doesn’t always mean good too. Behind the screens, powerless superheroes are created, true troublemakers, in the bodies of five years old. According to a recent study from Pennsylvania State University, the role models our children wish to follow their steps are in fact more violent than the villains they face. Robert Olympia, a professor at Penn State and lead author of the study commented on this aspect:

“Children and adolescents see the superheroes as ‘good guys’ and may be influenced by their portrayal of risk-taking behaviours and acts of violence (…) potential dangers that may occur when children attempt to emulate these perceived heroes.”

With the gun violence in PG-13 movies tripling since the ’80s, the entertainment industry became the main channel of advertising for the gun industry. Many statistics show the major rise in the public’s appetite to see guns in movies. In only five years, the number of guns that appeared on our screen increased by 51%. It is nothing more than two industries that position themselves as mortal enemies having a lucrative, symbiotic relationship. Videos, movies and video games, all served on a silver plate to the young generations, normalize gun violence thus, a co-dependent relationship between the two industries is formed, both profiting from our misfortune of exposure.

The shift the entertainment industry took in the last decades, shaped the programmes we see into dangerous contents that inoculated the viewer’s perception of criminal behaviour. With the immense presence media has in our lives, it became an issue for the upcoming generations that normalize aggressiveness.

Un ghid introductiv
în anime

Autor: Ioana Banyai
Clasa: a X-a B

Anime este un stil de animație tradițional japonez, chiar dacă termenul este folosit în ziua de azi pentru orice animație cu un aspect asemănător. În limba japoneză, denumirea de anime este utilizată nu numai pentru un anumit tipar, ci pentru a defini ideea de animație. În culturile vestice, termenul a devenit un nume doar pentru desenele animate din Japonia. Anime-urile pot fi considerate de asemenea, un stil total separat de celelalte.

Întotdeauna vei putea deosebi un anime de restul animațiilor, prin stilul original și vibrant de a prezenta povestea și personajele. De la ochii mari și viu colorați la ținutele de ninja sau supereroi, totul pare tipic japonez. Deși în seriile mai noi, totul pare americanizat și mai puțin tradițional. Fenomenul de americanizare a apărut în media din cauză că pentru a ajunge un serial foarte popular, anime-ul trebuia să conțină elemente din cultura engleză sau să fie în limba engleză. Datorită faptului că au devenit populare și în vest, studiouri de animație precum Toei Animation, creatorul celebrelor serii Sailor Moon și Dragon Ball, a considerat că trebuie să le readucă la viață cu adaptări. Din fericire, anime-urile au influențat și ele cultura animațiilor americane, niște exemple fiind: Laboratorul lui Dexter, Tinerii titani sau Avatar: Legenda lui Aang. Revenind la stil, după cum putem observa și în exemplele anterioare, în fiecare există un stil aparte de reprezentare, chiar dacă toate fac parte din aceeași categorie, fiecare are un tipar propriu și original de design.

Pentru că am terminat cu explicațiile legate de stil, trebuie să vă prezint categoriile în care se împart anime-urile: Shoujo – recomandate fetelor, cu elemente romantice și drăguțe, Shounen – pentru băieți, de obicei de acțiune, Slice of Life – asemănătoare serialelor cu actori care urmăresc viața cotidiană și Kodomomuke – pentru audiență mai tânără, copii.

Shoujo

În limba japoneză shoujo înseamnă “fată tânără”, de aceea este destinat audienței feminine tinere. Niște titluri bune pentru începători sunt: Sailor Moon, o poveste fantastică despre o echipă de adolescente, care ajung să dobândească puteri supranaturale cu ajutorul unor baghete magice pentru a lupta împotriva răului. De la un design atrăgător la o dezvoltare armonioasă a personajelor până la luptele cu antagoniștii, anime-ul este unul clasic ce merită văzut de toată lumea. Să nu uităm că a setat un arhetip pentru multe alte anime-uri precum: Tokyo Mew Mew, Mermaid Melody Pichi pichi pitch.

Lovely Complex este o combinație perfectă dintre romanță și comedie. Acțiunea prezintă doi liceeni: o fată mai înaltă decât restul fetelor, care se îndrăgostește de un băiat mai scund decât restul băieților.

Shounen

Majoritatea anime-urilor mainstream fac parte din categoria menționată, având parte de o acțiune complexă cu evenimente interesante și întâmplări fantastice. Pentru această categorie nici nu știu de unde să încep, deoarece sunt o multitudine de serii foarte bune, dar voi încerca să dau niște exemple. Naruto și continuare sa, Naruto Shippuden sunt de referință. Această serie are tot ce îi trebuie, de la conflicte cu ninja, care se desfășoară în peisaje superb conturate până la puteri supranaturale. De asemenea, acțiunea este palpitantă și nu te plictisești.

Dragon Ball și continuările sale sunt un alt shounen clasic, cu bătălii între pământeni și extratereștrii, acțiunea palpitantă fiind o caracteristică definitorie a acestui tip de anime.

Slice of Life

Pentru această categorie voi trece direct la exemple, deoarece nu este nevoie de prea multe explicații. Majoritatea filmelor de la Studio Ghibli (Vecinul meu Totoro, Călătoria lui Chihiro, Serviciul de livrări al lui Kiki) sunt niște capodopere cinematografice, deși sunt filme pentru copii, ele sunt extrem de educative.

Kodomomuke

Aceste se pot deosebi foarte ușor de restul, prin modul prietenos de prezentare. Câteva titluri din această categorie sunt: Pokemon, Bakugan, Regele Shaman, Digimon, Astro Boy, Beyblade, Doraemon, Precure. Kodomomuke este acel tip de animație pe care s-ar putea să-l întâlnești deja pe programe de televiziune precum CN și fostele Jetix si Animax.

Am decis să scriu acest articol pentru că încă din copilărie, tatăl meu mi-a vorbit despre cultura japoneză. Am început să mă uit la anime-uri în anul 2007, când Naruto abia își făcuse debutul în România. Acesta a fost primul meu anime vizionat integral și a devenit preferatul meu. De atunci mi-am schimbat mult gustul în materie de anime-uri, dar începutul nu-l voi uita niciodată. Titlurile pe care vi le-am recomandat se numără printre primele anime-uri pe care le-am văzut și cred că vă vor plăcea și vouă. Așadar, dacă am reușit ca prin informațiile prezentate, să vă fac curioși, vă doresc vizionare plăcută!

Clubul de lectură
Novel Bunch

Novel Bunch este un club online de lectură organizat de liceeni, pentru liceeni. Totul a început de la o simplă idee, spusă în glumă. Acum, am avut deja prima întâlnire (cartea lunii fiind Portretul lui Dorian Gray scrisă de Oscar Wilde), cu membri din patru școli diferite, din toată România. Clubul se întâlnește online la sfârșitul fiecărei luni, însă este activ și pe platforma Goodreads, unde avem scurte discuții între întâlniri.

De ce să participi la un club de lectură?

  • Citești cărți noi;
  • Întâlnești opinii diferite de ale tale;
  • Ai șansa să îți exprimi opiniile într-un mediu deschis și prietenos;
  • Ai un motiv pentru care să citești mai mult;
  • Întâlnești adolescenți de vârsta ta;
  • Îți îmbogățești cultura generală;
  • Înveți să îți exprimi ideile despre personaje, motive literare, intrigă etc.

Clubul de lectură Novel Bunch te încurajează să citești cărți pe care poate nu le-ai citi de unul singur. Chiar dacă uneori nu îți place cartea pe care o citești, și îți este greu să o termini, descoperi lucruri noi despre tine și despre ceilalți prin participarea la întâlnirile lunare. Rolul unui astfel de club este să te scoată puțin din zona ta de confort, într-un mod plăcut și distractiv. Expunerea la cât mai multe păreri diverse îți deschide o nouă lume a gândirii.

Novel Bunch nu este doar despre lectură și discuții despre personaje sau motive literare. Este despre opinia fiecăruia dintre noi despre cartea lunii, despre emoțiile și sentimentele pe care ni le-a transmis, despre cum temele întâlnite se aplică și în viața noastră de zi cu zi. De asemenea, îți poți face prieteni noi într-un mediu cultivat și potrivit vârstei tale. Uneori vei fi de acord cu opiniile celorlalți participanți, iar alteori vei încerca să îi convingi că perspectiva ta este cea corectă. S-ar putea chiar să devii confuz, dar nu te vei plictisi niciodată.

Ține minte! Cartea lunii noiembrie este The Perks of being a Wallflower (Jurnalul unui adolescent timid) de Stephen Chbosky. Toate discuțiile sunt în limba română, dar tu poți citi cartea în orice limba dorești, fie ea chineză.

Dacă vrei să participi, aici poți găsi formularul de înscriere: forms.gle/mhdDJA6eEU53XFqR6. Ne poți contacta pe Instagram la @novel.bunch sau pe adresa de email info.novelbunch@gmail.com.

Te așteptăm cu mare drag, pasionatule de lectură!

Ruxanda Rusu | Superpower

Sandra Popescu | Viziuni și reinterpretări personale după Van Gogh

Am ales să creez o serie de patru lucrări reinterpretate după Vincent Van Gogh deoarece este artistul meu preferat. Arta lui îmi pare că ne poartă privirea cu fiecare tușă de pensulă și vibrație cromatică într-o lume armonioasă și plină de energie.

În aceste lucrări am încercat să redau atât calmitatea, cât și freamătul în continuă mișcare, precum acela al mișcării galaxiilor în Univers.Culorile vii pe care le-am folosit te invită într-o călătorie imaginară în peisaje vibrante și pline de armonie.

Ilinca Vârgolici | Idei creative de Halloween

Ilinca Vârgolici, eleva clasei a VIII-a B este pasionată de designul vestimentar. Ea a desenat o suită de trei costume cu specific de Halloween, dedicate adolescenților, fiecare dintre cele trei creații reprezintă un altfel de personaj: clown girl, spider lady și bat diva.

Interviu luna toleranței

Autor: Alex Mociornița
Clasa: a V-a A

Ce înseamnă toleranța pentru tine?
Toleranța înseamna să îi respecți pe ceilalți și să înveți de la ei, să nu ai idei preconcepute, să accepți că oamenii sunt diferiți și să trăiești în armonie cu aceștia.

La ce ne ajută să fim toleranți?
Dacă suntem toleranți putem să ne concentrăm pe ceea ce este bun în fiecare, putem să valorificăm diferențele dintre oameni și să evoluăm împreună.

Există, din punctul tău de vedere, o limită a toleranței?
Toleranța presupune ca fiecare persoană să fie tratată cu respect și la rândul ei, aceasta să îi trateze pe ceilalți cu respect. Nu trebuie să acceptăm un comportament deplasat, doar pentru că vrem să fim toleranți.

Ce legătură are bullying-ul cu toleranța?
Acești doi termeni se exclud reciproc. Bullying-ul apare din lipsa toleranței.

Ce părere ai despre bullying-ul din școli?
Cred că trebuie să facem un efort cu toții, acasă și la școală, pentru a îi face pe copiii noștri să înțeleagă de mici ce înseamnă bullying-ul și ce efecte negative poate avea asupra lor și asupra celorlalți.

De ce unii copii nu sunt acceptați de ceilalți?
Întotdeauna au existat diferențe între copii, dar din păcate, uneori diferențele sunt privite într-un mod negativ și duc la lipsa de acceptare.

De ce crezi că unii copii sunt răi cu cei mai mici?
Cred că acest lucru se întâmplă din dorința unor copii de a-și manifesta superioritatea și cred că este datoria colegilor să nu accepte acest comportament.

Dacă nu ești de acord cu cineva înseamnă că ești intolerant?
Este normal să avem păreri diferite. A nu fi de acord cu cineva nu înseamnă că ești intolerant, atât timp cât respecți părerea celuilalt.

De ce este important să îi învățăm pe copii să fie toleranți?
Dacă suntem toleranți și îi învățăm pe cei din jur să fie la rândul lor toleranți, ne este mai ușor să ne acceptăm pe noi așa cum suntem și să acceptăm diferențele dintre oameni care ne ajută să evoluăm.

Cum putem face toți copiii să fie mai toleranți?
Cred că trebuie să îi învățăm pe copii să practice toleranța. Pot face acest lucru prin comportamentul zilnic față de cei din jur: părinți, prieteni, colegi și profesori.

La interviu a răspuns mama mea.

Cele două case

Autor: Ana Tudor
Clasa: a V-a B

Într-o zi, am vorbit cu prietena mea, Andreea, să mă duc la ea acasă. Când am ajuns la ea, ne-am jucat cu cățelușa ei, care a crescut mult de când nu o mai văzusem, apoi ne-am plimbat cu trotinetele și pe urmă, ne-am hotărât să ne jucăm pe PS, Minecraft.

În timp ce ne jucam, a venit mama Andreei și ne-a spus să venim la masă. Noi i-am răspuns că vom veni în cinci minute și am început să ne grăbim ca să terminăm construcția. Însă pentru că aveam amândouă ideile proprii, nu ne lăsam una pe alta să construim și am început să ne certăm cine să construiască casa. Într-un final, am decis să facă Andreea casa. Ceea ce nu știa prietena mea era faptul că eu aveam alte planuri.

În timp ce ea s-a dus să ia materiale, eu am început să construiesc casa în locul ei. Când s-a întors, s-a supărat foarte tare. Mi-a părut foarte rău după aceea și am regretat mult timp ce am făcut, dar… mai bine să vă povestesc cum am procedat mai departe. Așa, deci, s-a întors și era tare supărată, iar eu, ca să nu mai fie așa supărată, i-am propus să construim două case una lângă alta.

Până la urmă, a fost bine și totul a decurs cum trebuia. Construcția a ieșit super, iar noi am rămas prietene bune pentru că am reușit să găsim o soluție și să lucrăm în echipă.

(In)toleranță în vacanță

Autor: Victor Pîrlog
Clasa: a V-a B

Această vară a fost foarte grea din cauza pandemiei de Covid-19, dar eu și prietenul meu, Răzvan, care locuiește în satul bunicilor mei, am găsit o metodă de a ne juca, în mediul online.

Jocul nostru preferat era Minecraft. Într-o zi, el s-a supărat pe mine pentru că i-am omorât din greșeală, cățelul din joc. A ieșit din apel, spunându-mi că nu se va mai juca cu mine niciodată.

Următoarea zi m-a sunat. Am continuat să ne jucăm o perioadă de timp, dar la un moment dat, el s-a supărat pe mine din nou, pentru că nu mă puteam juca când dorea el. Deși era vară, aveam și lecții de făcut.

A devenit tot mai supărăcios pe zi ce trecea. Ba chiar m-a învinuit că ne jucam numai ce voiam eu, ceea ce era fals. Îmi displăcea din ce în ce mai mult această atitudine a lui. Îmi repeta zilnic: „Nu mă mai joc cu tine!” sau „ Ne jucăm numai ce vrei tu!” și nu i-am mai răspuns timp de o săptămână la apeluri. După acea săptămână, i-am răspuns totuși, gândindu-mă să-i mai acord o șansă. Exact asta i-am spus și lui la telefon, iar el mi-a răspuns: „A ta a fost deja ultima șansă!”. În acel moment i-am închis apelul și din acea zi nu am mai vorbit cu el.

Fiecare a considerat că a fost tolerant cu celălalt, dar probabil că nu a fost așa și că mai avem de învățat despre ce înseamnă prietenia și toleranța.

Toleranța

Autor: Radu Troașcă
Clasa: a V-a A

Unii oameni se nasc toleranți, alții nu. Toleranța ne-a ajutat să ne-nțelegem unii pe alții de-a lungul timpului. Să ne înțelegem acțiunile, vorbele, opiniile și mai ales gândurile.

Atunci când părerile sau comportamentul nostru sunt tolerate, noi ne simțim bine. Dacă tu ai o opinie sau un gând pe care altcineva îl consideră greșit, dar nu te hărțuiește sau încearcă să te facă să-ți schimbi opinia, el te tolerează.

A tolera nu înseamnă a aprecia, poate chiar dimpotrivă. Cineva nu-ți apreciază gândul sau comportamentul, dar îl acceptă. A tolera pe cineva înseamnă a accepta pe cineva.

Recent, am recitit o carte despre modul în care un băiat învață să-i tolereze pe ceilalți și să aibă răbdare pentru a fi acceptat. Cartea se numește ,,Minunea”, de R.J. Palacio și este despre August, care s-a născut cu o față diformă. La școala lui, nimeni nu îl accepta sau aprecia din cauza defectului său. Nu-l tolerau, iar asta îl făcea pe August să se simtă foarte prost.

Eu îl înțeleg pe August, deoarece când eram la grădiniță sau în parc, copiii nu mă tolerau. Eram diferit, iar ei mă excludeau. Cartea asta mi-a amintit de ce mi se întâmpla când eram mic, iar când am citit-o prima oară acum câțiva ani, m-a convins să tolerez oamenii mai mult. Nu am reușit asta imediat, nimeni nu poate, dar încetul cu încetul, am început să tolerez mai mult.

Eu am aflat despre toleranța de la tatăl meu, care mă învață multe lucruri. Prima oara când mi-a povestit despre toleranță, nu am înțeles ce era. Era ca o minge de sport cu un prosop pe ea, pe care mi-a pus-o în brațe și m-a pus să ghicesc ce fel de minge e. Nu știam nimic, dar după ce am descoperit ce e, am înțeles.

Eu cred că toleranța este ceva ce toți ar trebui să avem, iar dacă o avem, nu ne mai rămâne decât să-i tolerăm pe cei din jurul nostru. Poate, la rândul nostru, o să fim și noi tolerați. Consider că toleranța este un lucru care se învață, nu care ne vine din fire.

Interviu cu Lidia Velici

Autor: Ilinca Iliescu
Clasa: a V-a A

Ce înseamnă toleranța pentru dumneavoastră?
Pentru mine, toleranța este o capacitate esențială pentru a putea să îi accepți și să îi îndrăgești pe ceilalți și o stare de spirit care ne ajută să fim împăcați și fericiți cu noi înșine.

Este necesar să fim toleranți?
Toleranța este, alături de loialitate, sinceritate, dragoste și recunoștință, una dintre acele trăsături care stau la baza unei societăți mai bune. Așa că este extrem de important să fim toleranți.

Care este cea mai importantă dovadă de toleranță pe care le-o putem da celorlalți?
Să le zâmbim sincer și să ne gândim că în spatele comportamentului nepotrivit se află o suferință personală mult mai mare decât cea pe care ne-au provocat-o, cu intenție sau nu. De asemenea, dacă stă în puterile noastre, să îi ajutăm să depășească dificultățile cu care se confruntă.

Când erați elevă, copiii erau toleranți unii cu alții?
Unii într-o mare măsură, alții foarte puțin toleranți.

Cu dumneavoastră s-a purtat urât vreun coleg? Dacă da, cum ați reacționat?
Da. Uneori am ales să vorbesc cu sora mea, cu părinții sau profesorii mei, pentru a obține un sfat. Alteori am încercat să găsesc singură soluții, prin ample frământări interioare.

Ce ar trebui să facă un părinte, dacă copilul lui se comportă urât cu alți copii?
Să se gândească cu maturitate și empatie la suferințele acelor copii și să vadă efectele negative ale comportamentul propriului copil asupra celorlalți, dar mai ales asupra lui însuși. După această analiză, intervenția va fi, cu siguranță, una responsabilă și foarte eficientă pentru toți.

Credeți că adulții sunt mai toleranți decât copiii?
Atât adulții, cât și copiii sunt toleranți în măsura în care educația și modelele pe care le-au avut în jur sunt unele în spiritul toleranței și dragostei față de oameni.

Credeți că elevii Genesis sunt toleranți?
Cu siguranță. Și vor fi din ce în ce mai tolerați pe măsură ce vor experimenta și vor înțelege diverse situații de manifestare a toleranței.

Ce sfaturi ne-ați da pentru a fi mai toleranți?
Să vă transpuneți de fiecare dată în situația celuilalt și să acționați doar după ce vă gândiți de două ori.

Interviu cu Carmen Costea

Autor: Eric Tufan și Matei Sabău
Clasa: a V-a B

Cum ați defini toleranța?
Ce este toleranța? Copiii au găsit cele mai bune definiții ale acesteia și le-au împărtășit în cadrul activităților desfășurate în ultimele săptămâni. Toleranţa înseamnă să îi respecţi pe ceilalţi, să ai răbdare, să nu te lași condus de prejudecăți și stereotipuri, să accepți diversitatea și să te bucuri de aceasta în comunicarea cu ceilalți. Este o definiție vie și fiecare experiență contribuie la completarea acesteia. O persoană tolerantă nu are idei preconcepute despre ceilalţi pe baza diferenţelor de religie, rasă, gen, preferinţe de orice tip și consideră valoroasă fiecare întâlnire, fiecare interacțiune. Toleranţa înseamnă să fii flexibil şi să îi accepţi pe cei din jurul tău, așa cum sunt, unici și valoroși.Toleranța este o atitudine, o stare de spirit, o prezență constantă în viața noastră.

Dacă toleranța ar avea o culoare, care ar fi aceea și de ce?
Pentru mine, toleranța este albastră. Este culoarea cerului, a mării, a speranței și a stării de bine. Se asociază frecvent această culoare cu „relaxarea spirituală, cu un mod de viață liniștit, ușor și cumpănit”. Este ușor de intuit de ce alegerea mea a mers către această culoare.

Ce v-ați propus să realizați prin activitățile desfășurate în luna Toleranței?
Ne-am propus ca activitățile desfășurate în cadrul lunii Toleranței, indiferent de modalitatea lor de desfășurare, să fie experiențe deosebite de învățare pentru copii și să le ofere ocazia să se exprime pe această temă.

”Sunt eu o persoană tolerantă? Gândesc despre oameni în stereotipuri? Îi resping pe cei ce nu gândesc la fel ca mine? Îi consider pe aceștia vinovați pentru problemele mele?” Acestea sunt unele dintre întrebările ce au reprezentat puncte de plecare pentru dezbateri privind toleranța și exerciții de reflecție și autoevaluare.

Credeți că elevii școlii Genesis sunt toleranți?
Da, elevii școlii noastre sunt toleranți și valorizează diversitatea în interacțiunile cu ceilalți. Fiecare dintre activitățile, proiectele, programele pe care școala noastră le-a propus elevilor săi a avut printre obiective și pe acela de conștientizare a diversității și de identificare a celor mai potrivite modalități de a ne dezvolta și crește împreună.

Din ce cauză apar conflictele?
Conflictele sunt fenomene des întâlnite în viața oamenilor și pot fi determinate de cauze diverse, de la cele mai simple până la cele complexe, ce pot afecta viața unor întregi comunități. Ele sunt generate de interese, opinii, concepții diferite, de dificultatea de a ajunge la un compromis sau de a te înțelege cu ceilalți, de o interpretare sau o percepție greșită a unei situații sau a unui mesaj și această enumerare a cauzelor conflictelor poate să continue. Este foarte importantă modalitatea în care ne raportăm la un conflict, soluțiile pe care le găsim și ceea ce învățăm dintr-o astfel de situație.

Cum putem evita conflictele?
Cea mai bună soluție pentru evitarea conflictelor este comunicarea bazată pe respect reciproc și atenție față de nevoile și emoțiile celorlalți. Vorbeam mai devreme despre cum putem învăța din orice experiență, iar conflictele pot fi astfel de experiențe de învățare.

Cum credeți că îi putem ajuta pe copii să fie mai toleranți?
Cel mai mult, copiii învață din ceea ce experimentează și din ceea ce observă la persoanele semnificative din jurul lor. De aceea, este foarte important ca modelele pe care ei le urmează să fie cele potrivite, iar adulții să nu uite niciodată că sunt cele mai importante modele pentru ei. Toleranța se învață, exersează și, discutând despre toleranță, respect și diversitate, putem oferi copiilor cele mai bune exemple.

Care sunt beneficiile toleranței?
Atunci când vorbim despre toleranță, nu putem vorbi decât despre beneficii. Sunt beneficii legate de dezvoltarea noastră personală, de tot ceea ce înseamnă stimă de sine și încredere în propriile aptitudini și abilități, dar și beneficii legate de interacțiunea și comunicarea cu ceilalți. Eu cred că toleranța ne determină să descoperim binele în noi și în ceilalți.

Ne naștem toleranți?
Învățăm să fim toleranți și să acceptăm diversitatea. Cu fiecare experiență, cu fiecare an care trece, ne descoperim pe noi și pe ceilalți, descoperim calități și aspecte de îmbunătățit, idei și preferințe diferite. Nu ne naștem toleranți, dar putem învăța să fim.

Cum credeți că ar arăta o lume plină de toleranță?
O lume plină de toleranță ar fi o lume mai bună, mai echilibrată, o lume ce permite fiecărei persoane să se exprime în modul său, unic și valoros.

Interviu cu Lucia Șireanu

Autor: Maria Ilinca Mușat
Clasa: a V-a A

Care este opinia dumneavoastră despre bullying?
Cred că este una dintre cele mai puternice forme de violenţă fizică şi psihică ce se poate exercita asupra unui copil. Este un comportament agresiv, repetat și intenționat, și cât se poate de serios, un comportament ce implică lovirea sau jignirea, amenințările, folosirea forței cu scopul de a te impune în fața altei persoane. Toate acestea produc răni în psihicul fragil al copilului, care îi pot genera un soi de invalididate emoţională pe termen lung. De aceea, intervenția trebuie să fie adaptată în funcție de rolul sau locul pe care îl ocupăm în viața copilului. Putem interveni la nivel individual, în calitate de părinte (să fim capabili să recunoaștem semnalele, să intervenim potrivit, de multe ori cu acordul copilului sau mai mult, să-l susținem în a-și rezolva singur conflictul) sau să colaborăm cu școala, încă dinainte să existe o potențială problemă. Parteneriatul cu școala (profesorul-diriginte, învățătorul, directorul școlii) e esențial. Copilul are nevoie să se simtă în siguranță și protejat atât acasă, cât și la școală, iar părintele trebuie să știe tot timpul ce face copilul său la școală.

Ce este luna toleranței?
Perioada în care punem accent pe diferite activităţi care vizează formarea comportamentelor şi atitudinilor tolerante, pe baza cărora să acționăm cu toții cu înţelegere şi responsabilitate în diverse circumstanţe ale vieţii.

Credeți că toleranța este importantă? De ce?
Da, toleranța este importantă, deoarece doar adoptând un comportament tolerant, avem posibilitatea de a învăţa să construim relaţii bazate pe înţelegere și solidaritate.

La ce credeți că ajuta toleranța?
Toleranța ajută la dezvoltarea capacităţii copiilor și a noastră, a tuturor, de a dialoga şi de a coopera cu ceilalţi în condiţiile acceptării pluralismului şi valorizării pozitive a diferenţelor.

Ce părere aveți despre oamenii care fac bullying?
După părerea mea, cei implicaţi în situaţiile de bullying sunt într-un fel victime, pentru că toţi (indiferent de ipostază: martor, ţintă, agresor) suportă consecinţe psihologice negative, atâta vreme cât nu se ţin în afara acestui „joc”. De-a lungul carierei mele ca psiholog, am descoperit frecvent „suflete” rănite în spatele comportamentelor agresive. Cu cât rana era mai mare, cu atât comportamentul violent era mai puternic. Aş putea exemplifica astfel de răni de la insatisfacţia/nemulţumirea, frustrarea de a nu primi atenţie, în cazul copiilor din partea părinţilor, recunoaşterea calităţilor personale, până la suferinţa provocată de bătaie sau pierderea unui părinte prin divorţ/deces, ori plecarea lui la muncă în străinătate.

De ce doar o lună este a toleranței și nu toate?

Ziua internaţională a toleranţei este marcată în fiecare an la 16 noiembrie, iar școala noastră a declarat toata luna noiembrie, Luna Toleranței, pentru a ne îndemna la înţelegere şi respect reciproc, dialog şi cooperare prin activitățile pe care le desfășurăm. Evident, a-i respecta pe ceilalţi, a învăţa unul de la celălalt, a aprecia diferenţele, a crea punţi peste distanţele culturale și a respinge stereotipurile injuste, pentru a descoperi elementele comune dintre noi şi a crea noi legături, sunt atitudini pe care ar trebui sa le adoptăm în fiecare moment al vieții noastre.

Dumneavoastră sunteți o persoana tolerantă? În ce fel?
Permit întodeauna celorlalți să-și exprime propriile nevoi, trăiri și să-și manifeste propriile dorințe. Înțeleg că în spatele fiecăruia dintre noi există o poveste, una mai bună sau una mai puțin bună. Iar dacă pot ajuta, cu siguranță, asta voi face. În situația în care întâlnesc persoane cu o atitudine mai puțin tolerantă, încerc tot timpul să-mi identific propriile nevoi de bază, să aflu ce este foarte important pentru mine, pentru a mă simți în siguranță și mulțumită. Adopt un comportament de tip asertiv, comunicându-le celorlalți nevoile mele, într-un mod care nu rănește, cu respect, dar și ferm astfel încât să se înțeleagă care este poziția mea față de problema în discuție.

Considerați că persoanele tolerante sunt mai câștigate decât celelalte?
În primul rând, este foarte important să înțelegem diferența între a fi tolerant și a accepta ca ceilalți să ne încalce limitele personale, principiile și drepturile. În acest caz, este posibil să suferim de pe urma acestor comportamente abuzive. O persoană tolerantă cuprinde în ea grija față de ea însăși și respectul față de ceilalți, așadar, da, este o persoană câștigată!

De ce credeți că unii oameni fac bullying?
Este vorba despre acele persoane care trebuie să-și împlinească o nevoie. Este vorba despre o rană, o traumă, o stimă de sine scăzută.

Imaginați-vă o lume fară bullying. Cum este?
Ar fi o lume fără frică! O lume în care ne-am putea exprima liber, respectându-ne reciproc, fără teama de a fi criticați sau judecați pentru felul în care arătăm, pentru lucrurile pe care le spunem sau modul în care gândim, bineînțeles, adoptând permanent o atitudine echilibrată și sănătoasă!

Un gest de toleranță

Autor: Maya Velici
Clasa: a IV-a A

Prima zi de școală nu este ușoară pentru toată lumea. Anul acesta aveam o presimțire nemaipomenită în legătură cu această zi – aveam impresia că voi fi primită cu brațele deschise spre un nou an școlar. Încă de când m-am tuns cheală, știam că făcusem o alegere potrivită. Nu aveam îndoieli că tuturor o să le placă tunsoarea mea.

Când școala a început, nu a fost nici pe departe așa cum îmi imaginasem. Nimeni nu mă agrea, iar mulți dintre elevi râdeau de mine. Până și cea mai bună prietenă râdea.

Nu puteam înțelege de ce mă ignorau cu toții. Nu mă schimbasem cu nimic, în afară de tunsoare. Aceasta era fabuloasă. Sigur, nu era acesta motivul pentru care ceilalți nu mă agreau.

Pe măsură ce fiecare elev se îndepărta fericit de școală, eu voiam tot mai puțin să plec de acolo. Pe geam, vedeam cum toți copiii fugeau într-un suflet, împreună cu prietenii lor spre casă.

Eram așa de tristă, încât mi-am luat privirea de la geam, de teamă să nu mă vadă cineva. Apoi, am zărit pe masă un cadou legat cu o panglică de culoare roșie. Un bilețel ca rupt dintr-o carte se afla pe cutie. M-am uitat curioasă. Pe el scria: “Pentru tine, de la mine”.

Când am deschis cadoul, am găsit un caiet cu un desen care reprezenta un om chel, iar dedesubt scria: “Oamenii chei sunt eroi care luptă. Tu îi reprezinți.” Am privit mirată în jur. În față, stătea o fată cu părul blond și cu două codițe, pe lângă care cădeau rebele mai multe șuvițe de păr.

Primul lucru pe care mi l-a spus a fost:

Vrei să fim prietene?

Despre toleranță

Autor: Mihnea Matei
Clasa: a II-a B

Toleranța mă ajută să-i fac pe cei din jurul meu fericiți. Mie îmi place să împart jucăriile și
să-mi ajut părinții.


Eu cred că toleranța adună oamenii, chiar dacă ei vorbesc limbi diferite.
Și mai cred că toți oamenii sunt la fel, indiferent de culoare, continent sau bani.

Autor: Luca Matei
Clasa: a II-a B

Toleranța te ajută să fii o persoană mai bună decât ești. Te ajută să ai mai mulți prieteni și să respecți oamenii.

Toleranța unește oamenii de pe toată planeta. În felul acesta nu ar exista conflicte între oameni!

LUNA TOLERANȚEI

Copiii au găsit cele mai bune definiții ale acesteia și le-au împărtășit în cadrul activităților desfășurate în ultimele săptămâni. Toleranţa înseamnă să îi respecţi pe ceilalţi, să ai răbdare, să nu te lași condus de prejudecăți și stereotipuri, să accepți diversitatea și să te bucuri de aceasta în comunicarea cu ceilalți. Este o definiție vie și fiecare experiență contribuie la completarea acesteia.

Elevii ciclului primar și-au exprimat ideile despre toleranță printr-o serie de lucrări pe care le puteți vedea mai jos.

CĂLĂTORII ÎN JURUL LUMII

Anul 2020 nu a fost un an bun pentru călătorii, iar copiii au înțeles acest lucru. Cu ajutorul imaginației, elevii au călătorit în jurul lumii. Mai jos găsiți lucrări realizate în urma acestor călătorii imaginare.

PĂIANJENUL

Vă plac păianjenii? Majoritatea oamenilor evită aceste vietății, dar elevii noștri s-au gândit că și păianjenii ar trebui tolerați în luna Toleranței și au decis să realizeze câteva desene cu ei. Cu o pânză așa multicoloră, parcă nici păianjenii nu mai par fioroși. Voi ce credeți?

O CĂLĂTORIE ÎN EGIPT

Egiptul ne-a fascinat dintotdeauna cu faraonii și piramidele lui. Elevii și-au imaginat cum ar arăta o călătorie în Egipt și, folosindu-și cunoștințele, au realizat desenele de mai jos.

Despre virusuri și natură

În această galerie veți găsi imagini ale virusurilor și ale lumii înconjurătoare. Într-o perioadă așa tensionată, elevii ne reamintesc că trebuie să ne ferim de virusuri, dar să nu uităm să ne bucurăm de natură.

Grădinița Genesis

Culorile și jocul cu tehnicile și instrumentele de lucru sunt o bucurie și o relaxare pentru copiii Grădiniței Genesis. Fiecare lucrare în parte transmite inocența și veselia specifice vârstei. Creativitatea și originalitatea compozițiilor plastice sunt cele care însoțesc copiii într-o călătorie pe tărâmul artelor vizuale.

Temele lucrărilor sunt: toleranța, emoțiile, natura și Ziua Internațională a României. Desenele celor mici ne arată modul în care ei percep lumea. Inocența copiilor se regăsește în toate desenele lor și ne îndeamnă să fim mai atenți și mai toleranți cu tot ce ne înconjoară.