Coordonator: Ionuț Roșca
Frecvență: săptămânal
Număr minim de participanți: 10
În cadrul ședinţelor săptămânale de pregătire, membrii clubului MUN învaţă și își dezvoltă tehnicile oratorice, au ocazia să își exerseze limba engleză și abilităţile de public speaking și leadership prin intermediul dezbaterilor, își antrenează capacitatea de a elabora raţionamente logice și se documentează despre problemele sociale, politice, economice sau militare cu care lumea se confruntă. Temele de dezbatere alese de către coordonator au rolul de a provoca elevii să gândească eficient și critic, să găsească soluţii inovative pentru subiecte complexe și să își facă vocile auzite. Transpunerea noţiunilor teoretice și aplicarea cunoștinţelor prin simulări practice pot oferi liceenilor noștri încrederea în forţele proprii, precum și contextul de a înţelege instituţiile internaţionale care au rol decizional și puterea de a influenţa direcţia lumii în care trăim. De aceea am decis să implementăm Modelul United Nations, care reprezintă denumirea oficială atribuită simulărilor academice ale conferinţelor Organizaţiei Naţiunilor Unite. Susţinem participarea elevilor în cadrul unor concursuri și conferinţe de referinţă în domeniu, atât la nivel naţional, precum proiecte și școli de vară pe tema diplomaţiei organizate de către Asociaţia Tineretul ONU din România, cât și la nivel internaţional, în cadrul conferinţei anuale Cervantes Model United Nations, Varșovia (3-5 martie 2023).
Ionuț Roșca a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, în domeniul Filologie, specializarea Engleză-Portugheză, din cadrul Universității din București. Apoi și-a continuat studiile în cadrul aceleiași instituții, absolvind programul Studii Culturale Britanice. S-a format continuu de-a lungul celor 8 ani de experiență în învățământul gimnazial și liceal, obținând atât certificate de absolvire a modulului psiho-pedagogic și de definitivare în învățământ, cât și experiența certificată în sistemul International Baccalaureate, la nivel de MYP și DP.