Atelierul de teatru este o invitație într-un univers plăcut de către copii, unde toate exercițiile de arta actorului vor căpăta forma unui joc. De ce joc? Deoarece în acest fel copiii reușesc să acumuleze cunoștințe într-un mediu distractiv și relaxant, potrivit vârstei lor.
Fiecare curs își propune să dezvolte diverse aptitudini, prin urmare ne vom juca cu exerciții de imaginație, memorie, atenție, ritm, mișcare, observație, vom discuta despre simțuri, emoții, ne vom folosi de jocurile de improvizație, și de asemenea vom apela la storytelling, pentru a dezvolta atenția și capacitatea de ascultare, dar și pentru a putea să spunem propriile povești, folosindu-ne de imaginație.
Printre principalele beneficii pe care le aduce cursul de teatru se numără dezvoltarea creativității și a imaginației (precum și folosirea acestora într-un mod productiv), creșterea nivelului de atenție și concentrare, sporirea încrederii în sine și a abilităților de comunicare, familiarizarea cu exprimarea verbală în public, lucrul în echipă.