Clubul de limba germană

Pedagogul italian Maria Montessori susținea că, încă de la vârste foarte fragede, copiii își pot însuși toate modulațiile caracteristice unui limbaj nou și că încercarea de a obține aceste modulații mai târziu presupune un efort mai mare. Așadar, un copil are șanse mai mari să ajungă să vorbească ca un nativ dacă este expus de mic unei limbi străine. Asta pentru că, în anii de formare, învață în mod natural și asimilează mai bine accentul, pronunția și sensul cuvintelor.Astfel, oferim oportunitatea copiilor să pună bazele vocabularului limbii germane, o limbă înrudită cu limba engleză. Limba germană are cel mai mare număr de vorbitori nativi din Europa, fiind una dintre cele mai importante limbi de circulație internațională.