Clubul de Știință distractivă – „Călătoriile lui Vreau să descopăr”

În cadrul acestui club, curiozitatea celor mici este stârnită prin cercetare personală în mini laboratorul creat, un spațiu în care magia legilor matematicii, fizicii, chimiei și biologiei prinde viață.

Copiii se vor distra jucându-se cu cifre și forme geometrice, observând presiunea aerului, densitatea apei, gradul de stare termică al unui corp, electricitatea statică, magneții, volumul corpurilor și alte procese și fenomene din natură. Cei mici vor avea ocazia să exploreze o lume nouă, plină de mister și își vor însuși cunoștințe de bază despre lumea înconjurătoare. Experimentele propuse sunt sigure, non-toxice, colorate și distractive.