Liceul Teoretic „Genesis College“ - Consiliere și orientare
Genesis College, școală acreditată International Baccalaureate®, are ca principal obiectiv formarea adulților de succes, responsabili și motivați să exceleze în domeniile pe care aleg să le exploreze. Unul dintre mijloacele prin care atingem acest obiectiv este programul de consiliere și orientare, care se desfășoară pe mai multe direcții de acțiune. Iată care sunt acestea!
Liceul Teoretic „Genesis College“ – Dezvoltare socio-emoțională
Perioada liceului este una intensă din punct de vedere emoțional pentru elevi: trebuie să ia decizii care le vor influența viața de adult și trebuie să respecte un alt tip de rigori academice. În tot acest timp, ei gestionează provocările generate de schimbările fizice și emoționale specifice vârstei. De aceea, în cadrul nivelului liceal, la Genesis College susținem dezvoltarea socio-emoțională a elevilor, care îi ajută pe aceștia să își îmbunătățească aspecte cheie precum autocunoașterea, competențele sociale, relaționale și capacitatea de a lua decizii.
La Genesis College, susținem dezvoltarea motivației pentru învățare, stabilirea de relații potrivite, atât elevii între ei, cât și cu adulții, și raportarea adecvată la regulile stabilite la nivelul grupului. Specialiștii noștri îi încurajează pe elevi să se exprime și îi ajută să-și construiască abilitățile socio-emoționale necesare pentru tot parcursul vieții folosind jocurile de rol și poveștile terapeutice. În funcție de nevoile elevilor și de situațiile apărute, specialiștii noștri organizează ateliere și întâlniri cu copiii, cu părinții acestora și cu profesorii de la clasă.
Beneficii obținute de elevi:
- Își descoperă propriul eu;
- Iau contact cu propriile emoții și învață cum să le gestioneze;
- Învață cum să interacționeze armonios cu ceilalți și cum să rezolve conflicte.
Liceul Teoretic „Genesis College“ – Stop bullying
Bullying-ul este o problemă cu care se confruntă elevi din toată lumea și care poate lăsa urme adânci din punct de vedere emoțional asupra victimelor acestui fenomen. La Liceul Teoretic „Genesis College“, derulăm un program anti-bullying în cadrul căruia elevii exersează diferite roluri și situații, iar la nivelul fiecărei clase au loc periodic activități de prevenire a bullying-ului în urma întâlnirilor periodice cu psihologii Genesis College.
Beneficii obținute de elevi:
- Învață să interacționeze adecvat cu cei din jur, să stabilească și să respecte limite;
- Devin conștienți de efectul pe care îl pot avea cuvintele și acordă o atenție mai mare modului în care comunică cu ceilalți;
- Reușesc să creeze, alături de profesori și specialiști, un mediu în care se pot simți în siguranță.
Liceul Teoretic „Genesis College“ – Abordare diferențiată
La Genesis College, elevii au oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile prin activități practice, de aceea adaptăm demersul didactic însușirilor fiecăruia dintre ei. Promovăm educația incluzivă, ținând cont de faptul că nevoile educaționale ale elevilor sunt diferite și particulare cu grad de adaptare unic pentru fiecare în procesul de învățare. Pe baza recomandărilor primite de la consilierii și psihologii liceului, profesorii folosesc abordări diferite, adaptate fiecărui elev.
Liceul Teoretic „Genesis College“ – Consilierea carierei
Specialiștii noștri evaluează aptitudinile, interesele, abilitățile și competențele fiecărui elev, pentru ca ei să găsească un echilibru între ceea ce își doresc să facă, ceea ce pot să facă și ceea ce vor face în viața lor profesională. De asemenea, pentru a fi la curent cu cerințele din piața muncii și a lua contact cu atmosfera din diferite companii, Genesis College organizează pentru elevii de liceu un program de Internship. În acest context, elevii pot aplica informațiile dobândite la ore într-un stagiu de practică desfășurat în cadrul unor companii importante din România.
De asemenea, elevii au ocazia să participe la evenimente de orientare profesională, realizate de Liceul Teoretic „Genesis College“, care a încheiat parteneriate cu organizații de consultanță în domeniul studiilor universitare în Europa și America.
Beneficii obținute de elevi:
- Identificarea propriilor resurse și abilități și a domeniilor profesionale în care le-ar putea valorifica;
- Familiarizarea cu cerințele și atmosfera din diferite medii profesionale;
- Contact cu realitățile, oportunitățile și provocările din mediul profesional.
Liceul Teoretic „Genesis College“ – Echipa de specialiști
Carmen Costea
Psihopedagog
Sorina Petrică
Psiholog
Lucia Șireanu
Psiholog
Perioada liceului este încărcată de emoții și provocări, de aceea rolul specialiștilor este de a-i susține pe elevi în dezvoltarea lor academică, socială și emoțională. Prin activitățile derulate, îi încurajăm să fie conștienți de emoțiile lor, să și le exprime, să interacționeze armonios cu cei din jur și îi ghidăm în aflarea soluțiilor optime pentru rezolvarea diferitelor probleme sociale.
Beneficii obținute de elevi:
- autoreglarea emoțiilor;
- rezolvarea conflictelor;
- controlul furiei;
- recunoașterea și gestionarea comportamentelor agresive.
De asemenea, colaborăm cu părinții lor pentru a cunoaște mai bine personalitatea și motivațiile elevilor noștri și pentru a putea oferi susținere în dezvoltarea lor personală și academică.