Noutăți Liceul Genesis
Service as Action la Genesis College
SERVICE AS ACTION este o componentă esențială a programului IB, Middle Year Programme (MYP). În IB, cuvântul „action” se referă la învățarea prin servicii, implicare în activități de tip voluntariat, dar și alte tipuri de experiențe care contribuie la formarea profilului elevului IB, precum: manifestarea empatiei față de ceilalți întreprinderea unor proiecte acționând pe cont propriu acționând în [...]
Ora de educație rutieră
Vineri, 5 martie, în cadrul activității de educație rutieră, elevii au avut ocazia de a descoperi informații utile care îi ajută să conștientizeze importanța siguranței la volan și responsabilitatea pe care o au în momentul în care se urcă în mașină. Astfel, tinerii au avut discuții libere cu invitatul nostru din cadrul Brigăzii Rutiere București despre tehnici de condus, [...]
Activitate interdisciplinară – Stilul gotic în literatură, arhitectură și designul de literă
Elevii clasei a X-a B au desfășurat miercuri, 3 martie, o activitate interdisciplinară în cadrul orei de engleză, prin aplicarea cunoștințelor dobândite pe parcursul acestei unități de învățare. Această lecție a fost un prilej pentru elevi de a face o călătorie prin literatura gotică, cât și prin universul arhitectural și artistic al acestei perioade, pentru a se familiariza cu principalele [...]
Descoperirea marilor religii
Miercuri, 3 martie, în cadrul celei de-a patra unități de învățare, elevii claselor a IX-a s-au reîntâlnit și au explorat curioși tema „Marile Religii”. Obiectivul nostru a fost să facem cunoștință cu principiile de bază ale acestora, astfel încât să clădim fundamentele necesare înțelegerii istoriei ideilor și credințelor religioase. În acest context, liceenii au vizitat Sinagoga Mare, Catedrala Patriarhală [...]
Elevii s-au bucurat de o petrecere în „Lumea interbelică”
În cadrul celei de-a treia unități MYP, „Lumea interbelică”, elevii clasei a X-a au participat alături de profesorul de istorie, Dragoș Pârcălabu, la o petrecere tematică, în care și-au pus la încercare imaginația și creativitatea, încercând să recreeze atmosfera din perioada anilor '30. Copiii au descoperit modul în care cafenelele, restaurantele și localurile la modă din centru, de [...]
Biblioteca Live, ediția I – „Lectura te face coolt”
Joi, 25 februarie, de la ora 13:30, Genesis College dă startul unui nou capitol în seria de proiecte prin care lectura provoacă publicul să descopere noi lumi! https://youtu.be/FKMZfxBzUf4 Biblioteca Live reprezintă un proiect online, bilunar, care va fi transmis în direct prin intermediul rețelelor sociale Facebook și Youtube, în care literatura devine personajul principal al dezbaterilor alături [...]
Vizită la sediul Liceului Teoretic „Genesis College”
Liceul este cea mai frumoasă etapă de autocunoaștere din viața unui om, etapă în care îți construiești prietenii puternice, îți formezi și descoperi noi laturi ale personalității și înveți cum să îți susții hotărât punctele de vedere. Joi și vineri, 18 și 19 februarie, elevii claselor a VIII-a s-au bucurat de două zile plăcute și inspiraționale, prin care [...]
Conferințele Genesis, ediția a XVI-a: „Istoria se repetă”
https://youtu.be/tl3nkpsUb2U Vineri, 12 februarie, a avut loc cea de-a XVI-a ediție a Conferințelor Genesis College, cu tema „Ion Luca Caragiale – Istoria se repetă”. În premieră, conferința a fost susținută în direct (live), prin intermediul rețelei sociale Facebook, alături de invitatul nostru special, Marius Florea Vizante, actor de teatru și film care, printre interpretările sale, a surprins și dat viață [...]
Primii pași spre arta contemporană
Clasele a X-a au experimentat în cadrul orelor de design un nou mod de lucru interactiv, pornind de la instalațiile neconvenționale ale artei contemporane, urmând să realizeze în acest mod propriile lucrări cu mesaje sociale. Instalația (arta) este un concept recent, care presupune o formă de expresie artistică aparte, bazată pe o îmbinare de elemente independente, dar care, puse [...]
Ce legătură au lucrările lui Constantin Brâncuși cu tabelul periodic al lui Mendeleev?
Tabelul periodic al elementelor chimice poate fi văzut în toate laboratoarele de chimie. Meritul pentru crearea acestuia este atribuit, în general, lui Dmitri Mendeleev, chimistul rus care, în anul 1869, a aranjat cele 63 de elemente chimice cunoscute la acea vreme pe rânduri și coloane în funcție de proprietățile lor chimice și fizice. Geniul lui Mendeleev a constat [...]
Aplică acum la bursele Genesis College!
APLICĂ ACUM LA UNA DINTRE BURSELE GENESIS Bursele Genesis oferă acces gratuit într-un liceu internațional privat unde stimulăm performanța și îi susținem pe elevi în transformarea potențialului într-un viitor de succes. Liceul Genesis oferă elevilor programe de excelență, urmând atât curriculumul International Baccalaureate, cât și cel românesc (află detalii). Cui se [...]
Atelier interactiv cu Bogdan Chelaru, desenator de benzi desenate
Joi, 17 decembrie, liceenii noștri s-au bucurat de un atelier interactiv cu Bogdan Chelaru, desenator cu un stil grafic inedit transpus în mod deosebit în benzi desenate. Discuția s-a centrat în jurul albumului „Istorii din ‘89”, un material care cuprinde 212 pagini de amintiri, impresii sau istorii culese despre evenimentele din decembrie 1989 sub formă de benzi desenate create [...]
Genesis College susține educația antreprenorială, prin participarea la Săptămâna Globală a Antreprenoriatului
Liceul Teoretic „Genesis College” a participat la Săptămâna Globală a Antreprenoriatului, un program destinat tuturor celor care doresc să își deschidă propria afacere sau să înțeleagă mai bine ce înseamnă viziunea antreprenorială și cum poate fi ea transpusă într-o companie de succes. Săptămâna Globală a Antreprenoriatului (Global Entrepreneurship Week) se sărbătorește anual în a treia săptămână a lunii [...]
Psiholog Lucia Șireanu: Învăţăm să fim toleranţi!
Toleranța, acceptarea diversității și a diferențelor între oameni și culturi este astăzi o valoare cu atât mai importantă, cu cât lumea se confruntă cu mari probleme legate de prejudecată și discriminare. Trebuie să avem grijă ca un copil să nu ajungă acel tip de persoană intolerantă, închisă, ce îi critică, judecă și condamnă pe cei diferiți, pe baza [...]
Genesis College susține educația antreprenorială, prin participarea la Săptămâna Globală a Antreprenoriatului
Liceul Teoretic „Genesis College” a participat la Săptămâna Globală a Antreprenoriatului, un program destinat tuturor celor care doresc să își deschidă propria afacere sau să înțeleagă mai bine ce înseamnă viziunea antreprenorială și cum poate fi ea transpusă într-o companie de succes. Săptămâna Globală a Antreprenoriatului (Global Entrepreneurship Week) se sărbătorește anual în a treia săptămână a [...]
La Genesis College, în luna noiembrie sărbătorim toleranța, în toate formele ei!
Astfel, timp de patru săptămâni, ne-am propus să ajutăm la combaterea comportamentelor de tachinare, poreclire sau a altor forme mai grave ale acestui fenomen. Învățătorii, profesorii și psihologii Genesis College vor dezbate împreună cu elevii subiecte despre toleranță, discriminare, ignorare și agresiune verbală sau fizică. Elevii vor învăța, în cadrul activităților, să aibă o atitudine deschisă și să manifeste respect [...]
Radu Atanasiu: Gândirea critică ne ajută să luăm decizii în mod rațional
Radu Atanasiu este profesor la Maastricht School of Management România și unul dintre cei mai cunoscuți investitori din țara noastră. Radu Atanasiu predă Critical Thinking şi Decision-Making for Business în cadrul programelor Maastricht School of Management România (Executive MBA, Master in Management, Fast Track Management Program), la Entrepreneurship Academy, în Europa, la Maastricht School of Management (NL) şi [...]
Interviu Cosmin Tuduran, coordonator e-learning Genesis College
Cosmin Tuduran, coordonator e-learning Genesis College: “Vom continua inovarea educației. Școala clasică nu va mai exista după pandemie” Cosmin Tuduran este manager de proiecte în cadrul echipei Genesis, cu o experiență de 22 de ani în învățământ şi 11 ani la Genesis College. La nivelul şcolii a realizat, de-a lungul timpului, numeroase proiecte interdisciplinare și crosscurriculare -EcoŞcoala, International [...]
Prof. univ. Ioan Neacșu: Profesorii Genesis transformă elevii în lideri ai inovației
Ioan Neacșu este profesor universitar doctor al Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, unde a predat de-a lungul timpului cursuri de psihologia educației, metode și tehnici de învățare eficientă, psihopedagogia creativității și managementul resurselor umane. Are o experiență îndelungată în domeniul formării și perfecționării cadrelor didactice, dar și în domeniul cercetării, luând parte la [...]
Lecțiile hibrid, o soluție pentru reluarea școlii în siguranță
În prima zi a noului an școlar, elevii Genesis College au început lecțiile în sistem hibrid, un concept nou, care permite predarea cu o parte dintre copii prezenți fizic, în clasă, și cu ceilalți conectați online, de acasă. Noul model didactic reprezintă o îmbinare între lecția predată clasic, cu elevii și profesorii în [...]
Liceul Teoretic Genesis College se mută într-un sediu nou!
Din toamna acestui an, Liceul Teoretic Genesis College se va muta într-un nou sediu, în zona de nord a Capitalei. Astfel, liceenii își vor desfășura activitatea într-o clădire cu tradiție școlară, ce a găzduit de-a lungul vremii școli internaționale de renume, precum Lycée Français Anna de Noailles, British School of Bucharest și Deutsche Schule Bukarest. Campusul este format dintr-un ansamblu [...]
Festivitatea de încheiere a anului școlar
Joi, 11 iunie, a avut loc festivitatea de încheiere a anului școlar 2019-2020. Evenimentul s-a desfășurat online, în prezența directorilor, profesorilor și diriginților. Felicităm liceenii pentru rezultatele obținute în acest an și le dorim vacanță plăcută!
Don’t worry, be happy – colaj muzical realizat de liceenii Genesis College
Cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor, liceenii, alături de colegii lor de la gimnaziu, au desfășurat, la orele de muzică, o activitate inedită, adaptată situației actuale. Copiii s-au filmat cântand piesa lui Bobby McFerrin, "Don't Worry Be Happy", instrumental sau vocal, dorind astfel să transmită tuturor un mesaj de încurajare.