Management

Echipa
de management

Cu o arie diversă de abilități și experiență, echipa de management a Genesis College are ca misiune crearea unui mediu sigur și inovativ pentru elevi, pregătindu-i pentru performanță și susținându-le întreaga dezvoltare personală și academică.

Fondatorul Genesis College a pornit pe drumul educației private în anul 2000, din dorința de a îmbunătăți, prin investiții importante de timp, bani și cunoștințe, mediul educațional românesc.
Mihaela Drăguş, Directorul General Genesis College, a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti şi deţine două programe masterale în Relaţii Publice şi Managementul Resurselor Umane.
A absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației, secția Pedagogie, în cadrul Universității București, și programul de master în Management și Evaluare Educațională.
Nicoleta a absolvit Liceul Pedagogic din București, Academia de Studii Economice și, ulterior, Facultatea de Științele Educației – Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, îmbinând cunoştinţele de pedagogie şi psihologie cu cele de management.
Cu o experiență de peste 20 de ani în educație, a fost mereu preocupat să identifice și să aplice în activitățile didactice cele mai moderne metode și procedee de lucru, centrate pe interesele elevilor și punând accentul pe motivație, creativitate  și performanță în domeniu.
Carmen este absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, secția Pedagogie, din cadrul Universității din București și deține un master în Management și Evaluare Educațională, obținut la aceeași universitate.
Este director al Liceului Teoretic „Genesis College”, profesor de istorie și coordonator al Centrului de evenimente Genesis. A absolvit Facultatea de Istorie și Facultatea de Teologie din cadrul Universității din București.
A absolvit Universitatea Națională de Arte din București, promoția 2002, și are un doctorat în domeniul Designului Grafic, cu studii Masterale susținute în cadrul Université Libre de Bruxelles și cursuri de formare în design grafic la Central Saint Martins College of Art and Design din Londra.

Coordonatorii
International Baccalaureate

Cu o experiență de peste 12 ani în învățământ, Corina e de părere că răbdarea, pasiunea și dedicația față de copii o recomandă pentru această profesie. Iar la toate acestea, se adaugă studiile în domeniul educațional.
Ioana Mîndruț este profesor de matematică și coordonator MYP, PhD, International projects & Personal Project school coordinator.
Este profesoară de limba engleză și IB DP Coordinator, cu experiență vastă de predare în școli internaționale, unde a participat la dezvoltarea și evoluția multor generații de elevi cărora le-a fost profesor de limba engleză.

Departamentul
de comunicare și IT

Georgiana a absolvit Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București și deține un master în Studii de Securitate, tot în cadrul aceleași universități.
Andreea este absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, specializarea Comunicare și Relații Publice și a Masteratului de Comunicare Politică – Marketing Politic și Electoral la Școala Națională de Științe Politice și Administrative.
Oana a absolvit Facultatea de Filologie și are peste 23 de ani de experiență în organizarea de evenimente, coordonare a echipelor de vânzări, director de marketing, business development și specialist în comunicare și PR.
Ilinca a absolvit Facultatea de Management și are studiile doctorale la Universitatea Chalmers din Suedia în domeniul Managementului, Logistică și sisteme ERP.
Este coordonatorul departamentului de IT și are o experiență de peste 20 ani în învățământul privat.