Vineri, 12 iunie, a avut loc cea de-a opta ediție a Conferințelor Genesis College din acest an școlar, cu tema „Industria de gaming din România: o joacă serioasă”. 

Dezbaterea, ultima din acest an școlar, s-a desfășuray online și a abordat industria de gaming din România. Astfel, participanții au avut ocazia să afle cum iau naștere jocurile, cum se pot angaja în gaming, dar și ce roluri există în această industrie. 

Conferința a găzduit un dialog între Gabriel Stancu, Creative Director Amber Studio și Ana Pohrib, HR Manager Amber Studio. Amber Studio este cel mai mare studio independent de game development din România, printre clienții săi numărându-se Disney, Epic Games, Scopely, NBC Universal, Kixeye, Glu, Kabam, Paradox și That Game Company. 

În 2018, Amber Studio a fost clasificată ca fiind compania de software cu cea mai rapidă creștere din România, conform clasamentului Inc. 5000 Europe.