În cadrul Săptămânii Africii, elevii Genesis au desfășurat activități, împreună cu învățătorii și profesorii lor, care să îi ajute să cunoască și să înțeleagă mai bine cultura acestui continent, obiceiurile localnicilor, dar și fauna și flora din această regiune geografică. 

Elevii clasei I A au realizat căsuțe africane din hârtie, cu motive tradiționale, iar acoperișul a fost decorat cu iarbă și alte materiale naturale. După aceea, au vizionat povestea unei fetițe din tribul Masai, pentru a vedea cum se desfășoară o zi obișnuită din viața unui copil african.

Copiii din clasa a III-a A au descoperit, în cadrul orei de științe, țările africane, cu ajutorul unei călătorii virtuale. De asemenea, din vizionarea unor scurte documentare, copiii au aflat elemente despre istoria și geografia acestui continent.

De Ziua Africii, copiii s-au salutat și au dansat pe ritmuri africane, iar la ora de limba română, au realizat un text informativ cu titlul ”Africa, așa cum am descoperit-o eu!”. Totodată, în cadrul unității PYP ”Sharing the planet”, elevii au discutat despre plantele și animalele ce trăiesc pe continentul african, apoi și-au testat cunoștințele prin intermediul unor jocuri Kahoot, Africa Crossword, Africa Map Game și Africa Word search.

Și elevii clasei pregătitoare B au sărbătorit Ziua Africii. Călin Mihai Ursachi, fost elev al Școlii Genesis, care s-a mutat anul trecut în Austria, le-a povestit copiilor despre vizita sa în Africa, despre viața copiilor de acolo, le-a arătat imagini și le-a explicat că toți copiii pe care i-a întâlnit erau fericiți, pentru că se jucau împreună și erau foarte buni prieteni, chiar dacă aveau o situație materială dificilă.

Elevii au mai discutat despre savana africană și au ascultat Camille Saint-Saens (Carnavalul Animalelor – Elefantul).