Ziua Mondială a Teatrului

Vineri, 26 martie, elevii au sărbătorit în avans Ziua Mondială a Teatrului, alături de invitatul surpriză, actorul Adrian Văncică. Astfel, elevii au avut ocazia să afle ce presupun meseriile de actor, regizor sau scenograf, rolul echilibrului dintre răbdare, perseverență, muncă și talent în parcursul educațional și profesional pe care trebuie să le urmeze pentru a ajunge să aibă o carieră în acest domeniu. În plus, actorul a explicat că nu există rețete fixe de urmat, la fel cum sunt mari talente care au reușit să descopere succesul târziu în carieră. De asemenea, a subliniat importanța interconexiunii dintre teorie și practică, respectiv a parcurgerii fiecărui pas prin care se pot dezvolta și aprofunda cunoștințele. Înțelegerea acestui domeniu apare și prin intermediul îmbunătățirii constante și prin învățarea mai multor arii care se completează reciproc în definirea personalității de actor.

Nu a lipsit din programul lor nici vizionarea online a unor piese de teatru.