Marți, 17 noiembrie, a avut loc cea de-a unsprezecea ediție a Conferințelor Genesis College din acest an școlar, cu tema „Libertatea și arta conviețuirii”. Conferința va fi susținută de Teodor Baconschi, antropolog, diplomat și scriitor reprezentativ pe teme de educație, filosofie și morală.

Evenimentul, destinat liceenilor Genesis College, s-a desfășurat online, iar participanții au avut ocazia să participe la o dezbatere pe baza cărții „Despre libertate”, scrisă de John Stuart Mill.

De asemenea, elevii au primit răspunsuri la întrebările lor legate de acest subiect, aflând astfel cum pot fi apărate libertatea și democrația, cum pot fi aplicate ideile lui Mill în politica și relațiile internaționale de astăzi și care dintre principiile menționate în cartea lui Mill este cel mai des întâlnit în zilele noastre.