Clubul se adresează elevilor pasionați de lumea științei. Temele abordate și experimentele sunt concepute în așa fel încât să fie complementare orelor de știință, completând și punând în context informațiile dobândite la școală.

De asemenea, urmărim dezvoltarea gândirii critice și a abilităților de prezentare și de vorbire în public.

Pe parcursul programului, vom descrie cum a evoluat și s-a îmbogățit cunoașterea umană și cum diferitele ramuri ale științei se îmbină pentru a ne oferi răspunsuri în domenii extrem de variate, de la aflarea vârstei Pământului și a Universului și până la dezvoltarea unor tehnologii precum microprocesoarele sau ingineria genetică.

Acest club se adresează tuturor elevilor claselor gimnaziale. Cursul se va desfășura cu o frecvență săptămânală, în zilele de miercuri.

Clubul este coordonat de Toma Pătrașcu, fondator și director al Bucharest Science Festival.