Începând din semestrul II, Genesis College va demara un parteneriat împreună cu compania de consultanță psihologică Mind Education.

Plecăm de la premisa că performanța este posibilă atunci când copilul se dezvoltă într-un mediu sigur, în care își poate exprima emoțiile și poate avea încredere în el însuși și în adulții cu care relaționează. Considerăm că trebuie să facem, împreună, pașii necesari pentru o lume mai echilibrată emoțional, astfel că atelierele vor urmări dezvoltarea stării de bine atât pe plan individual, cât și la nivelul comunității Genesis.

În cadrul parteneriatului, vor fi vizate mai multe tipuri de sesiuni de wellbeing care implică atât echipa de conducere și profesorii, cât și adolescenții și părinții, în special cei ai elevilor din clasa a VIII-a, care trebuie să-și sprijine copiii în contextul pregătirii la Evaluarea Națională.

Vor fi identificate nevoile particulare ale școlii, pentru a stabili, în consecință, obiectivele și intervențiile necesare, iar membrii comunității noastre vor beneficia de cursuri, consultanță și conferințe coordonate de psihologii clinicieni din cadrul Mind Education precum Domnica Petrovai, Raul Lupaș, Bogdana Păcurari și alții.