Susțineți educația, susțineți viitorul copiilor!

Alegeţi să redirecţionaţi 2% din impozitul pe venit aferent anului 2015 către Fundația Genesis Collegiate.

Genesis Collegiate se situează în rândul celor mai prestigioase instituţii de învaţământ din sistemul naţional, cu standarde ridicate de acomodare emoţională a copiilor, cu rezultate excelente la examene şi cu o preocupare continuă de dezvoltare.

Cu sprijinul dumneavoastră, continuăm să investim în tehnologie, programe educaţionale originale pentru copii care sa incurajeze creativitatea și gândirea critică, programe de pregătire și inovare pentru cadrele didactice.

Pasul 1. Completați Formularul 230 (dacă în 2015 ati avut venituri numai din salarii) sau Formularul 200 (dacă în 2015 ați realizat şi alte venituri – din salarii sau activităţi independente sau numai din activităţi independente – profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, chirii etc.).

Pasul 2. Trimiteti formularul la Administraţia Financiară de care aparţineti până la 25 mai 2016: formularul se poate depune direct sau se trimite prin poştă cu scrisoare recomandată (confirmare de primire).

Precizări:

1. Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donaţie privată şi nu vă costă nimic. În cazul în care nu redirecţionati aceşti 2%, banii rămân statului.

2. Adresele Administraţiilor financiare se pot verifica pe site-ul ANAF.

3. Dacă doriți să sprijiniți şi mai mult cauza noastră, puteti strânge formularele de la colegii de serviciu, prieteni, familie etc. şi să ne anunţați. Un reprezentant Genesis va veni la sediul dumneavoastră să ridice formularele şi, ulterior, le vom trimite noi către administraţiile financiare aferente.

4. Formularele pot fi completate direct la sediul nostru: București, Șos. Străulești nr. 89A, sector 1. Pentru suport în completarea datelor și pentru colectarea formularelor de la sediul dumneavoastră, ne puteţi contacta la 0722193442 sau la contabilitate@genesis.ro

5. Data limită pentru depunerea formularelor este 25 mai 2016.

Completând formularul de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit către Fundația Genesis Collegiate, fiecare dintre noi poate participa, în mod direct, la asigurarea unui viitor mai bun, prin educație.

Vă mulțumim în numele educației!