Overview

Ştim cât de important este studiul limbii engleze pentru viitorul copiilor noştri. De aceea, la Genesis, încercăm să găsim mijloacele cele mai eficiente pentru învăţarea acestei limbi de circulaţie internaţională.

Orele de engleză, predate de profesori cu studii de specialitate şi experienţă, pot transforma procesul de învăţare a unei limbi într-o călătorie captivantă de descoperire a unei noi culturi si civilizaţii!

O limbă se învaţă cel mai bine atunci cand este vorbită, fapt pentru care, ne axăm în procesul de predare a limbii engleze cu preponderenţă pe comunicare, programa fiind adaptată cerinţelor şi necesităţilor elevilor.

Orele de limba engleză oferite de programul şcolii Genesis au scopul de a îmbogăţi elevii, atât din punct de vedere lingvistic, cât şi cultural, ajutându-i să îşi dezvolte abilităţile de comunicare şi, în acelaşi timp, sporindu-le încrederea în  capacitatea de exprimare şi interacţiune în limba engleză. În acest sens, programul de afterschool este completat de orele susţinute de un vorbitor nativ de limbă engleză, ale cărui ore se focusează pe conversaţie.  De asemenea, tot în partea a doua a zilei, elevii participă la ore distractive, ce îmbină armonios dansul, arta teatrala si limba engleză.

Cursurile de la Kids Show dezvoltă conştiinţa de sine a copiilor. De asemenea, îi ajută să îşi dezvolte abilităţile de leadership, prezentare şi comunicare în limba engleză , abilităţi ce le vor fi utile pe parcursul întregii vieţi. Copiii timizi au ocazia să se deschidă şi să fie pozitivi. Copiii talentaţi găsesc în arta spectacolului şansa de a-şi „exploata” creativitatea şi energia.

Un alt curs oferit în programul de amiază este acela de Creative Dance care încurajează fiecare copil să-şi descopere talentele, să-şi îmbunătăţească performanţele academic, dezvoltându-le gândirea creativă, sporindu-le concentrarea şi încrederea în sine.

Chiar dacă, în procesul de învăţare, ne axăm pe pregătirea pentru examenele Cambridge, scopul nostru este de a ne asigura că orele de limbă engleză sunt amuzante, relevante şi interesante din punct de vedere al conţinutului, conştienţi fiind de faptul că o limbă se însuşeşte cel mai bine intr-un mediu plăcut, în care copiii îşi pot exploata potenţialul lingvistic.