Proiectul presupune ” Vizite lunare la muzee “ cu specific diferit (Muzeul National de Arta, Muzeul de Geologie, Muzeul Satului, Muzeul Taranului Roman, din Bucuresti; Muzeul Casa Muresenilor, Muzeul Brukenthal, Muzeul Astra, din Sibiu).

Deasemenea proiectul include participarea la workshop-uri interactive si realizarea unor proiecte muzeale, sub coordonarea unor specialisti in domeniu, precum Raluca Teodorescu, doctor in istorie si specialist in pedagogie muzeala, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, si Ovidiu Savu, doctor in istorie si muzeograf.

Grupul tinta este reprezentat de elevii Scolii Gimnaziale Genesis.

Impactul asupra comunitatii a fost dezvoltarea culturii generale si expunerea la domenii cat mai diverse, in vederea descoperirii si stimularii interesului si potentialului fiecarui copil pentru un anumit domeniu de cunoastere.

Finalitatea acestui proiect a urmarit promovarea si dezvoltarea unei educatii non-formale.

PARK(ing) Day este un eveniment mondial ce are loc in fiecare an, in a treia zi de vineri a lunii septembrie, fiind iniţiat în 2005 în San Francisco.

Copiii au lucrat, alături de profesori şi părinţi, la ateliere de pictură, dichisit sate tradiţionale din carton, meşteşugit figurine din hârtie, precum şi la spectacole de teatru cu Excelsior şi Teatrul „Ion Creangă”.

Grupul tinta este reprezentat de elevii Scolii Gimnaziale Genesis.

Impactul asupra comunitatii este să atragă atenţia asupra nevoii de mai mult spaţiu public, să genereze dezbateri despre cum este creat şi alocat spaţiul public şi să îmbunătăţească viaţa orăşenilor, măcar pentru o zi.

Finalitatea acestui proiect a urmarit dezvoltarea si protejarea mediului inconjurator .

Este un program pentru managementul mediului si certificarea scolilor care-l implementeaza, coordonat, la nivel international, de Fundatia de Educatie pentru Mediul Inconjurator;

Prima activitate din acest an va fi dedicata “Atelierului de Trenulete”, realizarea machete unui oras care va cuprinde elementele transportului urban si defilarea cu obiecte reciclabile intr-o prezentare de moda pe tema “Transportul”.

A doua activitate consta in faptul ca un reprezentant Toyota Romania le-a explicat elevilor de la Scoala Genesis cum sunt concepute masinile Toyota, cum este folosita tehnologia Hybrid si cum sustine Toyota Romania latura eco a transportului. De asemenea, profesorii si parintii au fost invitati sa participe la acest show room auto si sa faca fotografii (Scoala Genesis a participat la evenimentul World Day of Action, eveniment sustinut si de Toyota Romania, prin programul EcoScoala.Pentru mai multe detlii despre acest program, la care participa si Scoala Genesis, va rugam sa accesati link-ulGenesis School & Toyota Romania )

Scoala Genesis, in parteneriat cu Metrorex, va organiza vizite la Dispeceratul Central Metrorex si Depoul Berceni, pentru elevii claselor IA si a III-a.

Multumim companiei Metrorex pentru sustinerea proiectului de responsabilitate sociala, cu traditie la Scoala Genesis, Eco Scoala si pentru impartasirea de informatii despre cum este organizat transportul urban.!

Grupul tinta este de reprezentat de elevii Scolii Gimnaziale Genesis.

Impactul asupra comunitatii este de a:

Cultiva responsabilitatea fata de actiunile eco si continuam educatia ecologica;
Constientiza importanta unei alimentatii sanatoase si necesitatea miscarii;
Stimula creativitatea si dezvolta imaginatia, prin derularea de activitati diversificate din domeniul transportului.
Finalitatea acestui proiect a urmarit dezvoltarea si protejarea mediului inconjurator.

Catedra de limba engleza a Scolii Genesis a participat la proiectul international „A teen tour of capital cities in Europe”.

In cadrul acestui proiect online, elevii vor realiza un ghid turistic al capitalelor europene si vor face recomandari de calatorii pentru tinerii de varsta lor.

Scolile partenere in acest proiect sunt Colegiul Jean Jaurès din Franta, Scoala Zespół din Polonia, Scoala Dr. Mezo Ferenc din Ungaria si Scoala Chomutov Kadanska din Republica Ceha.

Grupul tinta este de reprezentat de elevii Scolii Gimnaziale Genesis clasele V-VIII.

Impactul asupra comunitatii este de crestere a increderii in potentialul scolii si dezvoltarea dimensiunii europene in cadrul politicii scolii.

Finalitatea este ca prin intermediul acestui proiect, elevii vor putea sa isi dezvolte atat abilitatile de comunicare in limba engleza, cat si pe cele de utilizare a resurselor online.

Campania se adresează elevilor din toate ciclurile de învăţământ – primar, gimnazial si liceal – şi are ca scop principal implicarea atât a elevilor cât şi a profesorilor în realizarea unei reţele naţionale de colectare şi reciclare selectivă (în special a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice – DEEE şi a bateriilor şi acumulatorilor uzaţi).

Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Garda Naţională de Mediu şi Ministerul Mediului şi Pădurilor si cu participarea Romprest SA si REMAT Holding .

Competiţia se va axa pe trei direcţii convergente: un concurs de eseuri/desene între elevii din aceeaşi categorie de vârstă, un concurs de proiecte de colectare selectivă şi implementare a acestora la nivelul şcolii sau al comunităţii, respectiv un concurs de colectare de deşeuri de electronice şi baterii uzate, derulat între şcolile participante. Finalul campaniei, care va avea loc în luna iunie, va fi marcat printr-o Gală de premiere a celor mai bune eseuri şi proiecte de colectare selectivă înscrise în competitive

Scoala Genesis a obtinut locul II la sectiunea eseuri.

Grupul tinta este reprezentat de elevii Scolii Gimnaziale Genesis.

Impactul asupra comunitatii este dat de cresterea motivatiei pentru protejarea mediului, intarirea cooperarii cu autoritatile locale (Ministerul Educaţiei, Nationale, Garda Naţională de Mediu şi Ministerul Mediului şi Pădurilor si cu participarea Romprest SA si REMAT Holding) si sporirea relevantei scolii in comunitate.

Finalitatea acestui proiect a urmarit dezvoltarea si protejarea mediului inconjurator.

Activităţile în cadrul proiectului extracurricular sunt: “Magia ştiinţei”, “Reacţii şi relaţii”, “Nevoi şi resurse”, “Echilibru şi dezechilibru”, “Calatori si calatorii”, “Inventii si inventatori” si “Cine sunt eu ?

Grupul tinta este reprezentat de elevii si profeorii Scolii Gimnaziale Genesis.

Impactul asupra comunitatii s-a concretizat prin:

– participarea parintilor intr-o masura mai mare;

– intarirea cooperarii cu autoritatile locale (Prof. dr. ing. Nicolae Vasiliu din cadrul Universitatii Politehnice Bucuresti, Prof. dr. Victor David –director department de Chimie Analitica din cadrul Facultatii de Chimie –Universitatea din Bucuresti ) ;

– responsabilizarea comunitatii asupra problematicii proiectului educational;

– sporirea relevantei scolii in comunitate;

– cresterea increderii in potentialul scolii.

Finalitatea acestui proiect consta in: valorificarea potentialului elevilor, imbunatatirea abilitatilor lingvistice si sociale, cresterea increderii si stimei de sine, munca in echipa, gandirea critica, cresterea interesului pentru abordari transcurriculare, dezvoltarea simtului estetic , respectului pentru calitate si spiritului de echipa.

Gala caritabila, pentru dotarea Sectiei de Neonatologie a

Spitalului Clinic Marie Curie cu primul aparat

de scanare venoasa de ultima generatie(Vein Viewer)

S-a organizat un concert caritabil, sustinut de Cvartetul Ad Libitum, al carui prim-violonist este celebrul Alexandru Tomescu, la Cercul Militar National, Sala de Marmura .

Scopul principal al acestui proiect este strangerea de fonduri, care sa permita achizitionarea unui aparat de scanare venoasa, necesar sectiei de neonatologie a Spitalului Marie Curie.

Sumele, care vor fi stranse, in urma vanzarii biletelor si a CD-urilor Ad Libitum, cu autografele muzicienilor, in cadrul evenimentului, vor fi folosite pentru achizitionarea acestui aparat

Acestora li se va adauga suma obtinuta, in urma unei licitatii de opere de arta, create de elevii Scolii Genesis, pentru a sustine aceasta cauza .

Evenimentul va uni valorile comune Genesis Collegiate si Ad Libitum: elitism, performanta, eleganta, si va fi prezentat de o personalitate cunoscuta publicului: Melania Medeleanu, unul dintre cei mai apreciati jurnalisti din Romania.

Ad Libitum este un ansamblu de nivel international, cu aparitii discografice la celebra casa de discuri Naxos, nominalizat la premiile Grammy si detinator al celor mai importante premii din domeniu. Cei patru artisti doresc sa se implice anual intr-o serie de evenimente caritabile, dar carora sa le cunoasca exact premizele si finalitatea. Unul dintre aceste evenimente de provenienta certa, in care fondurile stranse vor merge direct catre beneficiari este cel initiat de Genesis Collegiate, una dintre cele mai cunoscute institutii de invatamant din sistemul privat romanesc.

Grupul tinta este reprezentat de elevii si parintii Scolii Gimnaziale Genesis.

Impactul asupra comunitatii consta in promovarea idei ca educatia nu inseamna doar o cantitate de informatie acumulata mecanic, ci pregatirea copilului pentru a deveni un membru activ si esential al societatii. Astfel, Genesis Collegiate ii implica pe copii intr-un proiect educativ, care sa le antreneze deprinderile sociale si morale.

Genesis continua seria evenimentelor caritabile Genesis for Life, dorind prin aceasta sa se implice in viata sociala si sa dea un exemplu de umanitate.

Finalitate a constat in strangerea in cadrul Galei caritabile, a sumei de 21.000 de euro pentru dotarea Sectiei de Neonatologie a Spitalului Clinic Marie Curie cu primul aparat de scanare venoasa de ultima generatie ( Vein Viewer ).

Elevii Şcolii Genesis vor participa la programului internaţional “ENO tree planting day”, program ce atrage atenţia asupra importanţei protejării mediului înconjurător, anul acesta alegând ca temă ”Educaţia pentru Pace”. Alături de alte peste 100 000 de şcoli, din 157 de ţări, elevii Şcolii Genesis vor contribui la îndeplinirea angajamentului ENO, ca până în 2017 să fie plantaţi peste 100 de milioane de copaci .

Grupul tinta este reprezentat de elevii Scolii Gimnaziale Genesis.

Impactul asupra comunitatii a constat in educarea in sensul protejarii planetei si dobandirea unui simt al responsabilitatii vizavi de mediu.

Finalitatea acestui proiect a urmarit promovarea si dezvoltarea unei educatii ecologice.

Programul de sport si sanatate ramane o prioritate pentru Scoala Gimnaziala Genesis .

Elevii sunt expusi la o variatete de activitati sportive, oferindu-le posibilitatea de a descoperi si practica un sport potrivit aptitudinilor si inclinatiilor personale

Obiectivele programului de sport si sanatate vizeaza motivarea elevilor in practicarea unui sport preferat, dar si implicarea parintilor in activitati comune elev/ parinte si a comunitatii locale (mass media, participarea unor personalitati din domeniu, precum campioana mondiala la fitness Diana Oprea)

Aceste obiective sunt atinse prin desfasurarea unor activitati sportive saptamanale, incluse in activitatea zilnica scolara.

Grupul tinta este reprezentat de elevii Scolii Gimnaziale Genesis.

Impactul asupra comunitatii a constat in motivarea elevilor in practicarea unui sport preferat, dar si implicarea parintilor in activitati comune elev/ parinte si a comunitatii locale.

Finalitatea si rezultatele obtinute au fost: promovarea si incurajarea valorilor personale, practicarea pe termen lung cu interes a sportului preferat, socializarea si consolidarea relatiei copil – parinte – scoala.

Programul include interpretari ale unor opere muzicale celebre la pian, chitara sau vocal, de catre elevii Scolii Genesis si proiectul “Clasic e fantastic”.

In cadrul seratelor muzicale, sunt invitate personalitati artistice, precum compozitorul Virgil Popescu sau Cristi Horia si Emilian Florentin Gheorghe, cu proiectul „When Violin Meets Guitar”.

Grupul tinta este reprezentat de elevii Scolii Gimnaziale Genesis.

Impactul asupra comunitatii a constat in educarea elevilor si stimularea interesului lor fata de arta si educatie artistica.

Finalitatea are in vedere dezvoltarea unei culturi muzicale, descoperierea inclinatiilor muzicale si a unor noi talente.

(in parteneriat cu Centrul

Educational Experimental “Arhimede“)

Scoala Genesis, in parteneriat cu Centrul Educational Experimental “Arhimede“ a introdus in tabara de matematica “I love math“ programul educational “Te joci si inveti – Xcolony“, pentru copii creativi si inteligenti (recomandat clasa: I-VIII ).

X-Colony este o colectie de jocuri si activitati educationale ce folosesc constructiile din hartie pentru a dezvolta cunoasterea spatiala a participantilor.

Modularitatea ierarhica permite atat lucrul individual cat si activitatea in echipa. Formele deosebit de frumoase obtinute cultiva simtul estetic si dezvolta intuitia geometrica.

Grupul tinta este reprezentat de elevii Scolii Gimnaziale Genesis.

Impactul asupra comunitatii a fost creearea unei atmosfere pozitive si cooperante, care permite initierea de prietenii si poate activa punti de comunicare intre generatii.

Finalitatea consta in imbunatatirea perceptiei despre 3D, stimuleaza creativitatea si dezvolta originalitatea.